AUR și BRONZ în gastronomie la un concurs în Luxemburg: Un singur BUCĂTAR BOTOȘĂNEAN a participat- FOTOGALERIE

”Casa Boierului din Deal”, o echipă formată din 10 bucătari din Moldova a adus în regiunea noastră medalia de aur și pe cea de bronz în gastronomie, după participarea la Cupa Mondială de Gastronomie Villeroy & Boch. Acest concurs s-a desfășurat în perioada 24 - 28 noiembrie 2018 în cadrul târgului culinar Expogast.

 

În acest an, 8.000 de expozanți din 58 de țări au participat la eveniment. S-au înscris 30 echipe naționale la seniori și 15 echipe la juniori și foarte multe echipe regionale, potrivit gastromenia.ro.

 

Medalia de Aur s-a acordat unui bucătar din Moldova care a prezentat juriului ouă de struț sculptate, iar medalia de bronz a fost acordată întregii echipei pentru preparatele internaționale care au fost gătite.

 

Echipa regională ”Casa Boierului din Deal” condusă de bucătarul Cerasela Lungu a fost formată de mai multe persoane, printre care și un botoșănean. Este vorba despre Bogdan Câmpanu, singurul bucătar din Botoșani care a fost prezent la această competiție.

 

”Am fost chemat ca și prieten, ca și colaborator și am ajuns și am avut onoarea să fiu alături de ei. Pentru mine a fost wow.”

Ne-a  spus Bogdan Câmpanu, bucătar

 

Odată cu experiența aceasta, bucătarul botoșănean a prins mai mult curaj. Vrea să gătească din ce în ce mai bine și din ce în ce mai diversificat. El ne-a spus că e important să învețe în fiecare zi câte ceva nou în bucătărie. De curând, a participat la un curs de perfecționare organizat în Brașov.

 

Bogdan Câmpanu are planuri mărețe și își dorește să implice cât mai mulți tineri în arta culinară pentru a duce Botoșaniul în cât mai multe competiții.

 

”Chiar vreau să scot Botoșaniul din zona asta. Vreau să fie undeva mai sus.”

Ne-a mai zis Bogdan Câmpanu, bucătar

 

Botoșăneanul a fost prezent la diferite emisiuni televizate și în prezent, lucrează ca bucătar la un restaurant din Suceava.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL:

download from google play download from apple store
Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

SuperLiga: Programul etapei a 22-a

Redacția Botoșăneanul

Dec 05, 2025