Protestul crescătorilor de ovine și caprine are loc între orele 10 și 19:00, cu participare și de la Botoșani.
60 de fermieri de la Botoșani au ajuns deja în capitală, fiind întâmpinați de Ionică Nechifor, directorul Stațiunii Popăuți.
„Bine ați venit la București! Trebuie să ne căutăm dreptatea”, le a transmis Ionică Nechifor
Potrivit organizatorilor, între orele 10:00 și 13:00, aproximativ 1.500 de fermieri vor protesta în fața sediului Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), după care se vor deplasa în marș spre Piața Victoriei.
În fața Guvernului este anunțată participarea a circa 5.000 de persoane, iar o delegație a protestatarilor va depune un memoriu cu revendicările fermierilor.
Organizatorii susțin că sectorul ovin traversează una dintre cele mai dificile perioade, după restricțiile impuse în contextul Pestei Micilor Rumegătoare.
Printre principalele solicitări se numără deblocarea exportului de ovine vii, acordarea de despăgubiri fermierilor afectați, măsuri pentru relansarea sectorului, menținerea programelor de supraveghere sanitar-veterinară și un dialog permanent cu autoritățile.