Situația este gravă în întreaga țară și implicit la Botoșani. A fost coadă la lansarea felicitărilor pentru Botoșani care reușea să atingă la recensământ numărul estimat al populației. Nu a fost nimeni însă să se îngrijoreze de faptul că suntem mult, mult mai puțini cei care am rămas în țară față de precedentul recensământ, din 2011.
O scădere masivă a populației, în acord cu actuala legislație, înseamnă că Botoșani poate fi afectat în mai multe feluri. De la pierderea rangului (II, în prezent) până la diminuarea numărului de consilieri locali, polițiști locali, funcționari din Primărie și chiar a fondurilor alocate de la bugetul de stat, în baza unui algoritm care pleacă de la numărul de locuitori.
Spre exemplu, este prevăzută o anumită sumă, la un număr de 1.000 de locuitori. Ori la o pierdere de zeci de mii de cetățeni, orașul Botoșani chiar poate resimți o diminuare a acestor sume.
Recenzorii și-au încheiat activitatea la 31 iulie 2022, însă rezultatele provizorii ar urma să fie oficializate abia spre finele anului.
Neoficial, însă, s-a discutat despre scăderea impresionantă a numărului locuitorilor orașului, care erau la ultimul recensământ de 106.847 de cetățeni.
Institutul Național de Statistică (INS) a estimat, după 11 ani, o populație de 96.766 de botoșăneni pentru municipiul reședință de județ. Neoficial, se pare că abia s-ar fi atins pragul de 80.000 de oameni, ceea ce înseamnă că într-un deceniu am pierdut aproximativ un sfert din populația orașului, adică undeva la 26.000 de botoșăneni.
Două ar fi cauzele principale ale diminuării drastice a populației din capitala județului: plecarea multor persoane la muncă în străinătate și stabilirea în alte țări și mutarea altora în comunele limitrofe, însă doar cu domiciliul, fiindcă în realitate muncesc și își petrec mare parte a timpului tot în municipiul Botoșani. Iar aceste două fenomene se suprapun poate celui mai important, sporul negativ al populației, mai direct spus, avem an de an mai mulți morți decât nou-născuți.
1912 – 32.574 de locuitori
1930 – 32.355 de locuitori
1948 – 29.145 de locuitori
1956 – 29.569 de locuitori
1977 – 63.182 de locuitori
1992 – 126.145 de locuitori
2002 – 115.070 de locuitori
2011 – 106.847 de locuitori
Municipiul Botoșani este la acest moment de rang II, la o populație de peste 100.000 de locuitori, rang ce ar putea fi schimbat după oficializarea recensământului. Iar efectele au fost deja menționate.
Art. 122 din Codul Administrativ reglementează și cum este stabilit numărul consilierilor din Consiliul Local Botoșani:
Între 100.000 și 200.000 un număr de 23 de consilieri locali
Între 50.000 și 100.000 un număr de 21 de consilieri locali
Primarul municipiului Botoșani crede însă că nu vom fi afectați. Pentru că depopularea s-a produs la nivel național, iar legislația ar urma să fie adaptată noilor realități.
„Părerea mea este că nu vom fi afectați în niciun fel. Pentru că această scădere a populației se manifestă la nivel național și acum analizăm scăderea populației în raport cu acte normative în vigoare astăzi, dar care cu siguranță vor fi adaptate la noile realități din România. Pentru că a scăzut populația și în Craiova și în Iași și în București. Și nu putem noi să devenim un municipiu reședință de județ de alt rang și Iașul sau Craiova să crească pentru că, este posibil să se confrunte cu o scădere mai mare a populației”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Edilul-șef nu exclude nici varianta ca municipiile de rang II să aibă o populație peste 80.000 de locuitori și nu peste 100.000, cum este în prezent.
Cât despre consilieri locali, funcționari sau polițiști locali...
„Consider de asemenea că nu vom fi afectați din aceleași motive. Nu va spune niciodată legea să dăm afară oameni, poate spune în cel mai rău caz nu mai faceți angajări până nu ajungeți la numărul acesta, dar repet, cred că legislația va fi adaptată după noile realități astfel încât să funcționăm așa cum suntem acum. Și cu numărul de consilieri locali și cu numărul de polițiști și cu alocările bugetare”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Cât despre alocările financiare către bugetul local, primarul a amintit de legea zonelor metropolitane prin care 30% din venitul realizat de cetățenii care lucrează în alte localități revine unității administrativ-teritoriale unde își au domiciliul. Iar sumele alocate de Guvern ar urma să țină cont de situația populației din toată țara.
În cazul consilierilor locali, o scădere a numărului lor de la 23 la 21 ar putea avea doar un efect negativ politic. Pentru că vor fi favorizate partidele mari care pornesc în alegeri cu șanse sporite la reprezentativitate și pierd cele mici.
În urmă cu 11 ani în județul Botoșani au fost numărați 412.626 de locuitori. INS a estimat o populație de doar 365.686 de oameni care a și fost atinsă, de altfel.
Însă avem și la nivel de județ o scădere de 46.940 de persoane.
Ar fi prima scădere masivă înregistrată în ultimii aproape 70 de ani.
1948 – 385.236 de locuitori
1956 – 428.050 de locuitori
1966 – 452.406 de locuitori
1977 – 451.217 de locuitori
1992 – 461.305 de locuitori
2002 – 452.834 de locuitori
2011 – 412.626 de locuitori
În acest caz, în Codul Administrativ sunt indicate praguri mai largi pentru stabilirea numărului de consilieri județeni.
are județul la acest moment, la care se adaugă președinte CJ cu drept de vot în plen, și tot atâția rămân și după ce datele recensământului devin oficiale.
„Probabil că nu ne va afecta numărul de consilieri, în prezent sunt tot 32 de consilieri. Aici pragurile sunt mult mai largi”,
Marcel Bejenariu, secretarul județului Botoșani
Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, susține că potrivit comunicării făcute de Institutul Național de Statistică, cu privire la populația recenzată, județul Botoșani își păstrează rangul. Din punct de vedere administrativ, județul nu ar urma să fie afectat.
„Din punct de vedere economic, al alocării fondurilor guvernamentale, nu putem face nicio predicție, pentru că am intra pe un teren speculativ. Toate județele au mai puțini locuitori și de aceea, până când datele recensământului nu vor fi definitive, nu se poate face o analiză de impact. La capitolul fonduri europene, suntem în interiorul exercițiului financiar 2021-2027, iar regulile jocului au fost deja stabilite. Scăderea populației este o realitate și se manifestă în toată țara, nu numai la Botoșani. Este o provocare administrativă, dar sunt convinsă că, împreună cu echipa pe care mi-am conturat-o la Consiliul Județean, vom găsi cele mai adecvate soluții pentru ca procesul de dezvoltare a județului să continue într-un ritm susținut”,
Doina Federovici, președintele CJ Botoșani
La nivel național România a pierdut 1 milion de locuitori. Au plecat de-a lungul anilor în jur de 4 milioane de oameni care s-au stabilit în alte state.
Din nefericire, printre cei plecați se regăsește forța de muncă care s-a împuținat în țară, acest deficit afectând aproape toate domeniile de activitate.
Vot la PSD pentru lista candidaților la parlamentare, răzvrătiții loviți de muțenie
Gabriela Erdic
Oct 10, 2024
Puștan de 19 ani amendat cu 1.000 de lei de polițiști după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Oct 10, 2024
Gabriela Erdic
Oct 10, 2024
Două simulări la bac pregătite pentru liceenii de la Botoșani
Oana Sava
Oct 10, 2024