Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunţat că vineri va semna ordinele privind temele pentru acasă şi, respectiv, cu privire la sprijinirea elevilor din mediu rural, menţionând că temele nu trebuie să fie o corvoadă, cum este în prezent, şi că este nevoie de reducerea inechităţilor mari din sistemul de educaţie.
„Săptămâna asta vor fi două ordine pe care intenţionez să le semnez: cel legat de temele pentru acasă, după ce temele pentru acasă au devenit o corvoadă, şi cred că acel termen sau acea reglementare va ajuta şi elevii, va ajuta şi profesorii, astfel încât să avem nişte repere prin care temele să fie parte din procesul educaţional, să nu încurce procesul educaţional.
Dacă temele devin sursă de stres, degeaba dai teme pentru acasă, fiindcă stârnesc conflicte între copii, şcoală, părinţi. Şi cred că este un ordin care va contribui la calitatea vieţii pentru toţi - şi pentru elevi, şi pentru profesori", a precizat Daniel David, joi, la dezbaterea "Reconstruim şcoala din interior: sănătate mintală, sens şi comunitate", organizată de Comisia pentru învăţământ a Senatului, în parteneriat cu Fundaţia INIM.
Ministrul a spus că ordinul a fost pus în consultare publică şi că temele vor fi diferenţiate, unele vor fi obligatorii, „care vizează o abordare de nivel mediu”, şi teme suplimentare, facultative, potrivit agerpres.ro
El a arătat că al doilea ordin pe care îl va semna se referă la elevii din mediul rural, subliniind că este o inechitate mare în sistemul de educaţie.
„Este foarte trist pentru mine ca ministru - şi cred că pentru oricine responsabil în acest domeniu - să vezi o inegalitate, o inechitate până la urmă atât de mare în sistemul de educaţie. Dacă eşti un elev care te afli în mediul rural, statistic vorbind sau nu mai vorbesc de mediul dezavantajat, şansa de reuşită în viaţă este foarte mică, ca să nu mai spun de succesul la examenele naţionale sau la bacalaureat”, a mai spus Daniel David.
Ministrul a menţionat că a încercat să reducă aceste inegalităţi prin comasările de şcoli, pentru a se forma unităţi de învăţământ mai mari, cu profesori titulari, calificaţi.
(foto – avantaje.ro)