Românii au propria Romă, așezată pe colinele din jurul Botoșaniului, dar și două Veneții și un București ascuns în Apuseni.
Mai multe localități din România ar putea fi confundate cu mari orașe ale lumii. Așezările cu nume rezonante au povești ieșite din comun.
Peste 3.500 de oameni locuiesc în comuna Roma, din Botoșani, așezată și ea pe șapte coline, la fel ca faimoasa capitală a Italiei, căreia îi poartă numele.
Satul Roma se află în vecinătatea municipiului Botoșani și a fost înființat după Primul Război Mondial, când familiile mai multor veterani de război au fost împroprietărite aici cu terenuri agricole și locuri de casă.
În deceniile următoare, Roma din România a rămas un sat patriarhal, locuit de familii care se ocupau cu creșterea animalelor și agricultura. Pe dealurile sale arheologii au descoperit rămășițe ale culturii Cucuteni și morminte din perioada dacică, scrie adevărul.ro
La mijlocul secolului XX, Roma era lăudată în presa vremii pentru înființarea uneia din primele Gospodării Agricole Colective (GAC), numită „Ilie Pintilie”, după numele muncitorului feroviar mort în închisoarea Doftana, devenit un personaj - simbol pentru regimul comunist.
Numeroși localnici s-au opus, însă, colectivizării, dar revoltele lor au fost „răsplătite” de autoritățile comuniste cu confiscarea averii și ani de temniță. Au fost numiți „chiaburi”, iar demascarea lor, ca vinovați pentru dezastrul colectivizării, devenise o activitate prioritară în comuna botoșăneană. Pentru a preveni revoltele și a ține sub control populația comunei, Roma fusese înconjurată cu un gard de sârmă ghimpată, își aminteau localnicii.
Ilie Alexoaie, unul dintre cei vizați de anchetele autorităților comuniste a reușit să se ascundă, timp 22 de ani, inițial într-o groapă săpată în șură, apoi într-o încăpere săpată sub soba casei. Avea 19 ani în 1949, când tatăl său a fost arestat și trimis în închisoare Gherla.
„Când a trebuit să se facă colhozul, nu am vrut să mă trec. Ne-am opus. Socoteam că cine ar putea să ne ia un drept al nostru? Tânăr cum eram, nu mi-am dat seama că regimul politic de atunci avea drept de viață și de moarte asupra noastră, a țăranilor. Ne-au hărțuit, pe unii i-au arestat. L-au luat și pe tata. Eu apucasem să fug și am scăpat. Mă vârâsem într-o gireadă de paie. Acolo am stat un an de zile, apoi șapte ani într-o groapă în șură. Mama îmi dădea noaptea să mănânc. I-am jurat că n-am să ies până la moartea ei. Ea mi-a cerut. Și, văzând mama că de comuniști nu mai scăpăm, că nu mai pleacă, a săpat, săraca, o groapă în casă, sub sobă, și acolo am stat restul până la douăzeci și doi de ani. Douăzeci și doi de ani nu am văzut lumina zilei”, povestea acesta la începutul anilor ‘90.
Click AICI pentru continuarea articolului
(foto – Facebook)