Acasă > Politica > Premierul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pentru cinci legi: Ce urmează

Premierul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pentru cinci legi: Ce urmează

Premierul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pentru cinci legi: Ce urmează

 

Premierul Ilie Bolojan se va prezenta luni în fața Parlamentului pentru a-și asuma răspunderea asupra a cinci proiecte de lege, parte a Pachetului 2 de măsuri destinat echilibrării finanțelor statului. Din cauza procedurilor necesare acestui demers, șeful Guvernului a anulat întrevederea programată cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată astăzi într-o vizită în România.

Vineri, membrii Guvernului au adoptat cinci din cele șase proiecte de lege incluse în pachetul doi. Cel de-al șaselea proiect, referitor la reforma administrației publice locale și centrale, a fost rediscutat duminică în cadrul coaliției, însă fără un acord, fiind amânat pentru încă două săptămâni.

Astfel, Parlamentului i-au fost transmise doar cinci dintre cele șase legi ale pachetului.

Conducerile celor două Camere ale Parlamentului au stabilit sâmbătă calendarul asumării răspunderii. Deputații și senatorii pot depune amendamente la proiectele supuse asumării până luni, la ora 9:00.

Amendamentele vor fi analizate într-o nouă ședință a coaliției, programată să înceapă la ora 12:00. Ulterior, Ilie Bolojan va prezida, de la ora 16:00, ședința de Guvern în care se va decide eventuala adoptare a unora dintre amendamente. La ora 19:00, Ilie Bolojan se va deplasa la Parlament pentru asumarea răspunderii pe cele cinci proiecte.

Procedura angajării răspunderii, conform articolului 114 din Constituție, prevede:

(1) Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, asupra unui program, a unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege.
(2) Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declarației de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condițiile articolului 113.
(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declarației de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.
(4) În cazul în care Președintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în ședința comună a celor două Camere.

Textul constituțional nu impune o limită explicită a numărului de proiecte ce pot fi adoptate concomitent prin angajarea răspunderii, aspect de care Guvernul profită, asumându-și răspunderea pentru cinci proiecte în aceeași zi.

„Există și un precedent, s-au mai făcut în istorie, cred că pe vremea domnului Boc, a mai fost un moment în care s-a mers în Parlament cu două proiecte separate”, a declarat ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, după ședința de miercuri a coaliției.

Conform unei statistici realizate de Curs de Guvernare, cele două guverne conduse de Emil Boc au angajat răspunderea pentru mai mult de o singură lege de patru ori.

Joi, purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Ene Dogioiu, a afirmat: „Vor fi 6 angajări de răspundere în aceeași zi în Parlament”. La acel moment, liderii coaliției indicau că proiectul de reformă a administrației publice va fi tranșat duminică, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Proiectul a fost amânat până pe 15 septembrie, conform unor surse din coaliție.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare