Acțiune a polițiștilor botoșăneni în cel de-al doilea municipiu al județului.
Pe 2 iulie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, nr. 4 Dorohoi și nr. 6 Pomârla au desfășurat o acțiune pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea accidentelor rutiere, pe raza municipiului Dorohoi, precum şi a zonelor limitrofe.
În cadrul acțiunii, au fost legitimate 60 de persoane și oprite pentru verificate 45 de autoturisme iar în urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 6.000 de lei.
Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.