Liberalii transmit că respectă justiția, dar cer în continuare explicații pentru modul în care au fost înființate cele 6 completuri de judecată specializate pe cauzele care vizează partidele politice, la câteva zile după ce partidul a fost dat în judecată de către membri care se află în conflict cu deciziile conducerii.
Replica PNL vine după ce Consiliul Superior al Magistraturii, președintele Tribunalului București și șefii curților de apel au ieșit public și au acuzat partidul de „atacuri absolut inacceptabile la adresa instanțelor”.
„Partidul Național Liberal respectă independența justiției, hotărârile instanțelor și dreptul fiecărei instanțe de a-și organiza activitatea potrivit legii. Tocmai din acest motiv, considerăm că orice măsură administrativă privind organizarea activității judiciare trebuie să fie nu doar legală, ci transparentă și lipsită de orice aparență de arbitrariu”, transmit liberalii joi printr-un comunicat de presă.
De asemenea, partidul condus de Ilie Bolojan spune că reacțiile Tribunalului București și CSM „nu răspund întrebărilor legitime ridicate în spațiul public cu privire la constituirea, în data de 23 iunie 2026, a completurilor specializate pentru cauzele privind partidele politice”.
Ei transmit că e justificat să ceară explicații instanțelor pentru că în ultimii 20 de ani, pentru că au existat putine cauze care privesc partidele politice, nu a fost nevoie de „constituirea unor asemenea completuri specializate”.
„Faptul că această necesitate apare tocmai acum ridică în mod firesc întrebări care merită un răspuns clar”, spun liberalii.
De asemenea, ei atrag atenția asupra faptului că cele 6 completuri au fost create „exact în momentul în care au fost înregistrate dosarele formulate de contestatarii din PNL”, fără să fie făcute publice criteriile după care au fost selectați judecătorii.
Comunicatul de presă al PNL vorbește și despre standardele internaționale impuse de OSCE și de Comisia de la Veneția, care „consacră principiul autonomiei partidelor politice ca asociații private”.
Liberalii spun că în baza acestor norme, partidele politice au libertatea de a-și interpreta propriul statul, de a-și alege propria conducere sau de a soluționa conflictele interne.
„Intervenția autorităților statului trebuie să fie una limitată și proporțională, după epuizarea mecanismelor interne de soluționare a litigiilor”, mai subliniază ei.
În final, liberalii transmit din nou că vor continua „să își exercite toate drepturile procesuale exclusiv prin mijloacele prevăzute de lege și Constituție”.
„Astfel de acțiuni, desfășurate de un partid politic prin comunicare publică, în condițiile în care actele interne ale acestuia sunt în curs de analiză judiciară la Tribunalul București, trebuie respinse categoric”, a transmis joi președintele Tribunalului București, judecătorul Cosmin Sterea-Grossu.
Sursa https://www.hotnews.ro