Institutul Național de Sănătate Publică a raportat 95 de cazuri de infecție cu virusul West Nile în România, în perioada 3 iunie – 16 septembrie. Dintre acestea, 83 au fost confirmate, iar 12 sunt considerate cazuri probabile.
Printre județele în care au fost raportate îmbolnăviri se află și Botoșaniul. Virusul este transmis prin înțepătura țânțarilor infectați.
Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în București – 37, urmat de Ilfov – 10, Călărași și Giurgiu – câte șase, Ialomița – cinci și Brăila – patru. Alte cazuri au fost raportate în mai multe județe, printre care Botoșani, Suceava și Iași.
În perioada monitorizată au fost raportate și cinci decese. Potrivit INSP, este vorba despre persoane vârstnice care aveau și alte probleme de sănătate.
Specialiștii recomandă populației să reducă expunerea la țânțari, în special prin purtarea hainelor cu mâneci lungi și a pantalonilor și folosirea substanțelor repelente.
De asemenea, sunt recomandate plasele la ferestre, utilizarea insecticidelor în locuințe și în jurul acestora și eliminarea recipientelor sau a zonelor în care se poate acumula apă. Aceste măsuri contribuie la reducerea locurilor în care țânțarii se pot înmulți.
Județul Botoșani se află pe lista celor în care au fost raportate cazuri de West Nile în această perioadă.