Nu este chiar „RoboCop” din celebrul film lansat în 1987: nu are pistol, nu are autoritatea de a aresta și se deplasează pe roți, nu cu pasul mecanic al cyborgului de la Hollywood, scrie Reuters.
Însă, într-o intersecție aglomerată din orașul Hangzhou aflat în estul Chinei, robotul de 1,88 metri poate detecta dacă o persoană merge pe bicicleta electrică fără cască, îi poate transmite un avertisment politicos și își poate mișca brațele mecanice sincronizat cu semafoarele.
Dezvoltat de compania locală de tehnologie SUPCON Information, robotul „T2” care cântărește 98 kg face parte dintr-un proiect-pilot menit să preia de la polițiști unele dintre cele mai repetitive sarcini de control al traficului rutier.
Cao Hui, șeful Centrului de inovare pentru sisteme inteligente fără pilot al SUPCON, a explicat că robotul-polițist folosește camere, radar și sisteme de calcul integrate pentru a identifica persoanele care circulă fără cască, bicicletele electrice care transportă mai mult de un pasager, vehiculele care opresc peste liniile de oprire marcate și pietonii care traversează pe roșu.
✨🇨🇳Robots are deployed for smart‑traffic management on China’s city streets. pic.twitter.com/njEOsU5kuH
Roboții pentru controlul traficului reprezintă parte a unui efort mai amplu al industriei chineze de a muta către activități practice roboții cunoscuții pentru acrobațiile demonstrative de la expoziții și saluturile din showroom-uri.
Cao a mai explicat că roboții SUPCON pot de asemenea să răspundă la întrebări despre direcții, parcări și regulile de circulație, în timp ce o funcție de urgență conectează utilizatorii cu poliția locală. Brațele lor cu șapte articulații reproduc gesturile standard ale polițiștilor rutieri, sincronizate cu semafoarele.
JUST IN: China deployed its first humanoid AI traffic police robot to direct traffic in heavy rain. pic.twitter.com/MyTZLdDXsS
SUPCON a amplasat 15 roboți în Hangzhou începând din luna mai. Compania afirmă că aceștia au emis peste 170.000 de avertismente și au contribuit la reducerea cu peste 40% a numărului lunar de cazuri în care bicicliștii circulă fără cască și vehiculele trec peste liniile de oprire.
Poliția rutieră din Hangzhou nu a răspuns unei solicitări de comentarii, iar Reuters notează că nu a putut verifica independent aceste cifre.
Compania a testat roboții timp de mii de ore în zone turistice, în apropierea școlilor, în districte comerciale, în timpul orelor de vârf și în condiții meteorologice nefavorabile.
Sursa https://www.hotnews.ro