VIDEO Eșec pe linie în Parlament pentru opoziție. Toate cele patru moțiuni de cenzură depuse de AUR, POT și SOS România împotriva Guvernului au picat. Bolojan: „Nu se înțelege care e obiecția opoziției, că facem prea multă reformă sau prea puțină?”

Senatorii și deputații au respins duminică, la finalul unei ședințe care a durat peste 7 ore, cele patru moțiuni de cenzură depuse de opoziție. Premierul Ilie Bolojan și echipa sa de miniștri au participat la…

 

Senatorii și deputații au respins duminică, la finalul unei ședințe care a durat peste 7 ore, cele patru moțiuni de cenzură depuse de opoziție. Premierul Ilie Bolojan și echipa sa de miniștri au participat la ședință. Cele patru moțiuni de cenzură au picat după ce nu au strâns nici măcar voturile inițiatorilor. Inițial, AUR, POT și SOS România au vrut să boicoteze ședința, pentru a fi organizată luni, însă în final au intrat în plen pentru a-și exprima votul. 

Nici a patra moțiune de cenzură depusă de AUR, POT și SOS România nu a trecut. A obținut doar 119 voturi „pentru” din cele 233 necesare, conform surselor HotNews. Pentru depunerea acestei moțiuni de cenzură au semnat 126 de parlamentari. 

Toate cele patru proiecte de lege (măsurile din sănătate; guvernanța corporativă; reforma din ASF, ANCOM și ANRE și proiectul privind măsurile fiscale) se consideră acum adoptate de Parlament și pot fi atacate la CCR în termen de 2 zile. AUR urmează să sesizeze CCR privind aceste proiecte, conform surselor HotNews din partid.

În momentul anunțului privind numărul voturilor pentru a patra moțiune de cenzură plenul Parlamentului era aproape gol. Parlamentarii și o parte din membrii Guvernului au plecat înainte să fie anunțat oficial faptul că și ultima moțiune a picat.

Votul pentru cea de-a patra moțiune de cenzură s-a încheiat. În scurt timp vor fi anunțate rezultatele votului. Ulterior, ședința-maraton a Camerei Deputaților se va încheia.

În aceste momente parlamentarii sunt chemați pentru a patra oară – și ultima – să își exprime votul în privința moțiunii de cenzură a opoziției. Lucrurile se desfășoară la fel ca la primele trei voturi: parlamentarii puterii doar asigură cvorumul, însă nu votează.

Singurii care își exercită votul în mod secret, cu bile, sunt parlamentarii AUR, POT și SOS România.

Formațiunea politică condusă de George Simion va ataca la Curtea Constituțională a României (CCR) toate cele patru proiecte pe care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament, au declarat, pentru HotNews, surse din partid. 

„AUR nu a înțeles nimic din propria moțiune”, și-a început discursul deputatul USR Alexandru Dimitriu, moment în care a fost huiduit de parlamentarii opoziției.

„Opoziția parlamentară, dumneavoastră, extremiștilor, ați ajuns să îi susțineți cu ardoare. Cum să îi apărați pe hoți? Cum să vă puneți în fața unui pachet de legi care oprește abuzurile, țepele și pe toți infractorii ăia? V-aș propune să puneți pauză un pic și să citiți măcar aceste legi și să realizați că ele rezolvă o problemă serioasă”, a continuat Dimitriu.

La tribuna Parlamentului a venit acum senatorul AUR Petrișor Peiu. El a criticat dur măsurile luate de Guvern.

„Ne spune onoratul Guvern că vrea să facă reformă. Ca să faceți reformă ar trebui să aveți o viziune, să știți unde vreți să duceți țara asta. Dar observăm că Guvernul nu are nicio țintă de reducere a deficitului bugetar. Atunci când Guvernul a fost numit, piețele au avut ceva încredere, au auzit discursul oarecum învingător al lui Ilie Bolojan. Ați speriat piețele cu inconsistența de care ați dat dovada”, a spus Peiu.

„Nu ne spune nimic această reformă cu sprâncene încruntate despre cum poți duce la ANCOM pe unul care a făcut drumuri, căi ferate, drumuri și poduri? Cum pot ei să conducă un asemenea domeniu? Ne spuneți că nu avem soluții. Dacă ați fi venit cu un Guvern cu maxim 10 ministere, nu v-ar mai fi zis nimeni nimic”, a adăugat Peiu.

Premierul Ilie Bolojan se află pentru a patra oară la tribuna Parlamentului, de data aceasta pentru a vorbi despre măsurile din domeniul fiscal:

Parlamentul începe acum dezbaterea pentru a patra moțiune de cenzură. În aceste momente textul moțiunii, care poate fi văzur mai jos, este citit în plen de deputata AUR Ramona Ioana Bruynseels.

Odată respinsă moțiunea de cenzură, proiectul de lege privind reforma ASF, ANRE și ANCOM se consideră adoptat de Parlament. Legea poate fi atacată în termen de două zile la CCR, înainte de a merge la promulgare spre președinte.

A treia moțiune de cenzură a opoziției – împotriva proiectului de lege privind reforma ANRE, ANCOM și ASF – a obținut 120 de voturi „pentru” și unul împotrivă, în contextul în care pentru depunerea moțiunii au semnat 125 de parlamentari. Pentru a trece, erau necesare 233 de voturi „pentru”. 

Pentru a treia oară, conducerea Parlamentului se întrunește pentru a număra voturile celei de-a treia moțiuni de cenzură.

Ulterior, procedura va fi reluată pentru a patra și ultima oară astăzi în Parlamentul României. Ultima moțiune de cenzură, cea privind măsurile fiscale, va fi dezbătută și ulterior votată de deputați și senatori.

La cinci ore de la începerea ședinței, parlamentarii încep acum votul pentru a treia moțiune de cenzură. La fel ca la primele două moțiuni, care au fost deja respinse, parlamentarii puterii doar asigură cvorumul și când le este strigat numele spun „Prezent, nu votez”.

Parlamentarii opoziției sunt singurii care merg și votează secret, cu bile. Procedura este următoarea:

George Simion a intervenit cu un drept la replică după discursul lui Radu Mihaiu.

„A citit foarte frumos domnul Mihaiu pe timpul PSD-ului (n. red.: partidele de guvernare și-au împărțit timpul și vorbitorii pentru fiecare moțiune de cenzură). Noi avem o problemă cu funcțiile de conducere, nu cele de execuție. S-au lăsat acolo pilele de partid. Nu asta e soluția, la grămadă. La grămadă acționează doar sitemele totalitare, în care voi vreți să ne duceți”, a spus Simion.

Deputatul Radu Mihaiu, de la USR, a luat cuvântul pentru a apăra măsurile luate de Guvern și a criticat moțiunea de cenzură depusă de opoziție:

În timpul discursului lui Mihaiu, parlamentarii opoziției au strigat în plen.

Deputatul AUR Mugur Mihăescu a spus că Guvernul știe că se află de partea „greșită a istoriei”. În discursul său de la tribuna Parlamentului, deputatul a enumerat o serie de nume care susține că sunt rude ale liderilor din Guvern care ocupă funcții publice.

„Ar fi cazul să nu mai strigați: Slava Ucraina și: Slava Ucraina, ci să strigați: Trăiască România și eventual: Trăiască Uniunea Europeană a statelor independente și suverane”, a spus Mihăescu.

Ilie Bolojan ajunge a treia oară la tribuna Parlamentului, de data aceasta pentru a apăra măsurile luate pentru reforma ASF, ANRE și ANCOM:

Parlamentarii puterii, de la PSD, PNL, USR, UDMR și ai Minorităților naționale, nu și-au exprimat votul pentru moțiunea de cenzură, asigurând doar cvorumul. În momentul când au fost strigați pentru a vota, ei au spus „Prezent, nu votez”.

În acest context, Anamaria Gavrilă susține într-o postare pe Facebook că „PSD-PNL nu au lăsat parlamentarii să voteze de frică să nu cadă Guvernul”.

În aceste momente se citește în plen de către deputata AUR Gianina Șerban textul celei de-a treia moțiuni de cenzură, intitulată: „Guvernul mimează reforma – ASF, ANRE şi ANCOM continuă să fie instituţii corupte, incompetente şi rău-voitoare, captive clientelei politice şi lipsite de guvernanţă profesionistă”.

Textul moțiunii poate fi citit mai jos:

Imediat după anunțarea oficială a rezultatului votului, președintele de ședință, Mircea Abrudean, a anunțat că reforma privind guvernanța corporativă se consideră adoptată de Parlament. Legea mai poate fi atacată la CCR, în termen de două zile, înainte de a ajunge la promulgare la președintele Nicușor Dan.

După acest anunț, s-a trecut la dezbaterile pentru a treia moțiune de cenzură, cea privind reforma ASF, ANRE și ANCOM.

Și a doua moțiune a opoziției a picat la vot, cea privind guvernanța corporativă. Au fost doar 121 voturi „pentru”, conform surselor HotNews, din cele 233 necesare. Pentru a depune această moțiune au semnat 125 de parlamentari, însă în final doar 121 au ajuns să și voteze duminică „pentru”. 

Urmează acum dezbaterea și votul pentru ultimele două moțiuni:

Votul secret cu bile pentru cea de-a doua moțiune de cenzură s-a încheiat. În aceste momente sunt numărate voturile. 

Începe votul pentru cea de-a doua moțiune de cenzură. Parlamentarii sunt strigați, rând pe rând, pentru a-și exprima votul. Parlamentarii puterii își anunță prezența, însă nu votează. Procedura este următoarea:

Pentru cea de-a doua moțiune de cenzură au rămas în plen și parlamentarii POT, după ce la prima moțiune au boicotat votul.

Și lidera POT, Anamaria Gavrilă, a luat cuvântul în plen, după ce la votul pentru prima moțiune de cenzură a refuzat să intre în plen, acuzând că nu există cvorumul necesar pentru desfășurarea ședinței.

„Când reușești să superi pe toată lumea, inclusiv pe cei care te-au susținut să ajungi la guvernare, înseamnă că faci ceva fundamental greșit. România are nevoie de o schimbare de viziune, dar să dăm oameni afară nu este o viziune. România are nevoie de umanitate, dialog și stabilitate”, a spus Anamaria Gavrilă.

Petrișor Periu, de la AUR, a criticat și el de la tribuna Parlamentului măsurile luate de Guvern privind guvernanța corporativă: „Vă mințiți și mințiți românii când spuneți că faceți reforme”.

La microfon a fost și senatoarea și prim-vicepreședinta PNL Nicoleta Pauliuc, susținând că reforma companiilor de stat este necesară: „Antireformiștii din opoziție pot țipa, dar nu o pot opri”.

„Ei vorbesc de profesioniști, dar fug de criteriile de performanță ca dracu de tămâie”, a spus Pauliuc.

Mircia Chelaru, de la AUR, spune că se va adresa în special românilor: „Azi trebuia să fim la Țebea, la mormântul lui Avram Iancu”:

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, vorbește acum în fața Parlamentului:

Ilie Bolojan revine la tribuna Parlamentului pentru a vorbi despre a doua moțiune de cenzură a opoziției:

Parlamentul a trecut rapid la următoarea moțiune de cenzură depusă de AUR, POT și SOS România, cea privind guvernanța corporativă.

Textul moțiunii, pe care îl puteți găsi mai jos, este citit acum în plen de către deputatul AUR Cosmin Corendea.

Prima moțiune de cenzură, inițiată de 125 de parlamentari ai opoziției, a fost respinsă în mod oficial. Prezenți: 392 de parlamentari, voturi: 109, dintre care 108 pentru și 1 împotrivă.

Odată respinsă moțiunea de cenzură, reforma din Sănătate, pe care Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea, se consideră adoptată de către Parlament. Ea mai poate fi atacată la CCR înainte să fie promulgată de președintele Nicușor Dan.

Prima moțiune de cenzură dezbătută astăzi, cea cu privire la măsurile din Sănătate, a picat, conform surselor HotNews. Au fost 108 voturi pentru și 1 impotrivă. Pentru depunerea moțiunii a fost nevoie de 116 de semnături, deci opoziția nu a reușit să strângă nici măcar numărul semnatarilor la vot.

Pentru a trece, moțiunea trebuia să fie votată de cel puțin 233 de parlamentari.

Urmează dezbaterea și votul pentru următoarele trei moțiuni de cenzură:

Câțiva zeci de oameni sunt în continuare în fața Parlamentului, intrarea de lângă Parcul Izvor, în semn de protest. Protestatarii sunt acolo pentru a-i susține pe parlamentarii opoziției, au declarat aceștia în prima parte a zilei pentru HotNews.

Votul asupra primei moțiuni de cenzură s-a încheiat. Acum urmează numărarea voturilor.

În timpul votului pentru prima moțiune de cenzură, parlamentarii POT, cei care se află printre inițiatorii moțiunilor, se află pe holurile Parlamentului, iar președinta partidului, Anamaria Gavrilă, este live pe Facebook. Ei sunt nemulțumiți de faptul că nu a fost verificat cvorumul înainte de începerea votului: „Asistăm la un abuz”.

Parlamentarii POT nu participă, așadar, la votul pentru moțiunea de cenzură pentru care au semnat.

În timp ce parlamentarii sunt strigați de la tribuna Parlamentului pentru a-și exprima votul asupra moțiunii, premierul Ilie Bolojan își salută colegii de partid, iar unii dintre ei îi cer o poză.

Deși inițial au vrut să boicoteze ședința, pentru a nu asigura cvorum, până la urmă parlamentarii AUR au decis să participe la votul pentru prima moțiune.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Declarația zilei 5 decembrie 2025

Andreea Coțovanu

Dec 05, 2025

Poza zilei 5 decembrie 2025

Andreea Coțovanu

Dec 05, 2025