Deoarece două din trei gravide nu se prezintă niciodată la medic, la Senat a fost pus în dezbatere publică un nou proiect de lege ce vizează viitoarele mame.
Proiectul de lege presupune acordarea gratuită, pentru fiecare nou-născut, de produse de îmbrăcăminte şi îngrijire. De aceste ajutoare vor beneficia însă doar mamele care se prezintă la consultaţiile prenatale.
Iniţiatorii susţin în expunerea de motive a proiectului legislativ că stimularea prezentării gravidelor la consultaţiile prenatale – prin condiţionarea acordării gratuite de sprijin material constând în haine şi produse de îngrijire – este necesară pe fundalul datelor negative privind monitorizarea sarcinii (mortalitatea maternă, avorturi spontane, prematuritate, malformaţii congenitale şi mortalitate infantile): “Mai precis doar o gravidă din trei se prezint la consultaţiile prenatale în perioada sarcinii”.
Proiectul de lege stabileşte că acest sprijin material, raportat la nivelul indicatorului social de referinţă (ISR = 500 lei), va fi acordat o singură dată la ieşirea din spital sau la eliberarea certificatului de naştere, doar dacă gravida s-a prezentat la consultaţiile prenatale. Valoarea efectivă a ajutorului se va actualiza anual, prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de rata inflaţiei.
La baza acestei idei se află o măsură aplicată în Finlanda, ţară în care acest sprijin material a fost introdus în anul 1938, pentru combaterea mortalităţii infantile în familiile sărace, pentru ca mai apoi să fie generalizat în 1949: “Chiar şi după 75 de ani «cutia finlandeză» face parte din tradiţiile importante ale ţării şi reprezintă un simbol al maternităţii. Statisticile arată că şi această contribuie la realizarea celei mai mici mortalităţi infantile din lume.”
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024