Guvernul a adoptat vineri, 4 august, o ordonanță de urgență privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule.
Ordonanța reglementează că restituirea banilor se va face pe cale administrativă, la cerere.
Restituirea sumelor se realizează, în baza deciziilor emise de organul fiscal central competent, potrivit prevederilor Legii nr.207/2015, cu modificările și completările ulterioare:
– Pentru taxa specială pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în perioada 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2018;
– Pentru timbrul de mediu pentru autovehicule, în perioada 1 septembrie 2018 – 31 martie 2019.
Beneficiarii acestei ordonanțe sunt contribuabilii care au achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare; taxa pe poluare pentru autovehicule, prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare; taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea nr. 9/2012, și timbrul de mediu pentru autovehicule, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 37/2014, cu modificările și completările ulterioare, care nu au beneficiat de restituire până la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe și care vor solicita în scris, organului central fiscal competent, până la 31 august 2018, sub sancțiunea decăderii, restituirea sumelor achitate și a dobânzilor aferente acestora, datorate pentru perioada cuprinsă între data perceperii și data restituirii. Nivelul dobânzii va fi cel prevăzut la art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Modelul cererii va fi aprobat, prin ordin comun, de Ministerul Mediului și Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, iar normele metodologice de aplicare, în termen de 60 de zile. (Sursa: Nordestnews)
Cum să alegi un kit de panouri fotovoltaice eficient pentru casa ta
Sergiu Bălășcău
May 17, 2024
Rareș Prisacariu, printre prezentatorii Galei „Valori Contemporane”
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
ACUM: S-a deschis Târgul Liceelor, elevii ademeniți cu oferte educaționale
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Proiect: Pizza și sucurile interzise copiilor pe o rază de 500 metri în jurul școlilor
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024