Acasă > Stiri Botosani > Bogdan Suruciuc, la 30 de ani de Step by Step la Botoșani: Să privim cu mândrie către trecut, cu bucurie în prezent și cu încredere în viitor

Bogdan Suruciuc, la 30 de ani de Step by Step la Botoșani: Să privim cu mândrie către trecut, cu bucurie în prezent și cu încredere în viitor

30 de ani de step by step la liceul pedagogic

Bogdan Suruciuc, inspectorul școlar general al județului Botoșani, a transmis un mesaj de apreciere cu prilejul aniversării a 30 de ani de învățământ alternativ Step by Step la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani.

 

Acesta a vorbit despre rolul programului în educația copiilor, despre implicarea profesorilor și a părinților, dar și despre contribuția Liceului Pedagogic la extinderea alternativei educaționale în alte unități de învățământ din județ.

 

„Step by Step nu este doar un program educațional. Este o familie. Este locul în care copiii cresc frumos, învață liber, învață împreună, părinții sunt parteneri, iar profesorii se dăruiesc și își dăruiesc fiecare clipă a vieții”, a transmis Bogdan Suruciuc.

 

Inspectorul școlar general a adus un omagiu celor care au crezut în acest program încă de la început, l-au dezvoltat și l-au dus mai departe. Totodată, a subliniat că Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” a reprezentat un punct de plecare pentru implementarea alternativei Step by Step în alte școli din județ.

 

„Mă înclin cu recunoștință pentru faptul că sunteți niște exemple pentru sistemul de educație botoșănean, în care de la Liceul Pedagogic a pornit către celelalte unități de învățământ acest program educațional Step by Step”, a afirmat acesta.

 

Bogdan Suruciuc a remarcat și faptul că există în continuare școli care își doresc să implementeze acest model educațional, semn că alternativa continuă să prezinte interes în rândul comunităților școlare.

 

La finalul mesajului, șeful Inspectoratului Școlar Județean Botoșani i-a îndemnat pe profesori, părinți și susținătorii programului să continue să fie alături de educație și de copiii care beneficiază de această alternativă.

 

„Cred că este momentul în care trebuie să privim cu mândrie către trecut, cu bucurie în prezent și cu încredere în viitor”, a conchis Bogdan Suruciuc.