Cum este posibil ca de la începutul anului în Unitatea de Primiri Urgențe să fie deja consultați 48.000 de pacienți?
Și cum este posibil ca doar 11.000 dintre aceștia să fie efectiv tratați în întreg spitalul?
Este una dintre întrebările cheie, pentru că din cauza puținelor internări Spitalul Județean nu și-a îndeplinit până la urmă indicatorii.
Medicul șef al UPU Botoșani a prezentat o situație a numărului de prezentări în UPU.
Ramona Guraliuc, medic șef UPU – SMURD.
„De la începutul anului și până acum, Serviciul de Urgență a avut un număr de 48.000 de prezentări, din care s-au internat 11.000. Serviciul de Urgență este extrem de aglomerat. Sunt cazurile care teoretic nu ar trebui să ajungă din prima la Urgențe și ar trebui prima dată să meargă la medicul de familie și apoi să se adreseze ambulatoriului de specialitate. Cu toate acestea, noi suntem aici pentru pacienți, noi venim în fiecare zi la serviciu ca să desfășurăm activitate medicală și să fim pentru pacienți până vor fi criterii legislative, constrângeri de orice fel, monitorizarea populației”
„Conform ordinului 1706 avem într-adevăr în anumite situații posibilitatea să internăm cu avizul medicului responsabil de tură, al medicului șef, mă refer la personalul din Serviciul de Urgență. Dar în principal, pacienții sunt internați cu avizul medicului de specialitate de pe secțiile spitalului. În paralel cu asta când avem divergențe pe tratament, pe conduită, pe dirijarea pacientului, avem un medic care este desemnat și care este medic coordonator de spital și atunci preia această funcție”
Ramona Guraliuc, medic șef UPU – SMURD.
Dincolo de cifre, procente și indicatori nerealizați, șefa UPU spune că nu au fost situații de pacienți care să fie trimiși acasă iar mai apoi starea lor să se degradeze tragic.
Ramona Guraliuc, medic șef UPU – SMURD.
„Nu putem spune că am avut adrese care să arate faptul că pacienții care, cu adevărat sunt urgențe reale și a căror viață este pusă în pericol, să meargă la domiciliu. Am spus și colegilor mei care își desfășoară activitatea în Serviciul de Urgență că lucrurile acestea nu trebuie scăpate și atunci dacă consideră cu adevărat că acel pacient trebuie să rămână în spital, el trebuie să rămână, cu orice preț. Cei care sunt la limită evident că medicul de specialitate își spune cuvântul și dă verdictul de internare sau de monitorizare pe o perioadă de 6, 12 ore, cu reevaluare că ne permite legea să facem și lucrurile acestea și ulterior se decide internarea sau dirijarea către domiciliu”
Eliberarea serviciului de urgență de numărul mare de pacienți și echilibrarea internărilor pe secțiile spitalului este de altfel un obiectiv din planul de management al noului manager de la Spitalul Județean Mavromati.
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
ANUNȚ Consiliul Local încă în funcție, convocat în ultima ședință ordinară
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Un bărbat de 65 de ani s-a trezit cu Poliția la ușă după ce a furat un telefon
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
CLIPUL ZILEI: Doina Federovici și-a prezentat echipa cu care „atacă” Parlamentul României
Oana Sava
Oct 15, 2024
Percheziții la Botoșani cuȘAPTE persoane reținute de polițiști și amenzi de 90.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024