După ce și-a anunțat demisia din funcția de prim vicepreședinte al Partidului Național Liberal (PNL), Verginel Gireadă se reorientează din punct de vedere politic.
În cursul zilei de vineri s-a deplasat la sediul PSD Botoșani, acolo unde ar fi purtat deja o primă rundă de negocieri cu mai mulți lideri PSD, printre care Doina Federovici, Marius Budăi și Relu Tîrzioru.
Primarul de la Mihai Eminescu a fost văzut ieșind din sediul PSD în jurul orei 15:00. A recunoscut că a discutat cu social-democrații, însă fără vreun rezultat ferm.
„Discuții sunt, nu ascund lucrul acesta. Discuții sunt peste tot, nu ascund că lumea trage de mine, nu e ăsta un secret. Dar deocamdată datoria mea este să tatonez, să discut cu toată lumea. Când voi face pasul acesta voi spune public. Credeți-mă, nu am nici cea mai mică problemă cu nimeni în județul acesta. Nu vreau să deranjez pe nimeni. Eu rămân Verginel Gireadă, candidatul la Primăria Mihai Eminescu și atât. Sunt membru PNL, dar am tot dreptul să port discuții cu PSD. Când un posibil șef îmi spune că se poate și fără mine, ce pot face? E firesc”,
Verginel Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu
În cursul zilei de vineri, Verginel Gireadă a negociat cu șefii PSD, deocamdată doar în ceea ce îl privește. Iar asta în contextul în care sunt tot mai multe discuții privitoare la o plecare masivă a primarilor PNL, în cazul unei eventuale demiteri a lui Costel Șoptică din funcția de președinte al filialei județene a partidului.
„Pentru mine deocamdată am discutat. Primarii sunt mari, vaccinați, care vor să se ducă, se duc, care nu, nu. Primarii liberali sunt oameni care au punctele lor de vedere, nu pot să duci tu pe cineva de mână când vrei tu. Nu există la noi, la PNL, poate în altă parte da”,
Verginel Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu
Verginel Gireadă nu exclude însă nici varianta de a rămâne la PNL.
Elisabeta Lipă: Împreună, vom transforma Botoşaniul într-un centru al sportului
Redacția Botoșăneanul
Dec 02, 2024
Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud va sluji la o mănăstire din județ
Redacția Botoșăneanul
Dec 02, 2024
Eduard Mititelu: Mă voi lupta în Parlament pentru dezvoltarea județului nostru
Redacția Botoșăneanul
Dec 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 02, 2024