Valeriu Iftime a reacționat a doua zi după ce FC Botoșani a cedat contra celor de la FCSB, scor 2-3, în runda cu numărul 5 din SuperLiga României.
Valeriu Iftime, patronul de la FC Botoșani, a analizat jocul prestat de echipa sa și s-a arătat mulțumit, dar a criticat-o pe FCSB, despre care a spus că este ”echipa nimănui”.
”Asta este, echipa încă se rodează. Cu FCSB, dacă faci fotbal, e complicat. Ei sunt ai nimănui, dar joacă fiecare cât poate. Echipă nu sunt, dar împreună așa, dacă îi aduni acolo, sunt fotbaliști mulți.
Ei sunt într-o zonă din asta, după ce i-au bătut ăia, Auda, și se joacă la Csikszereda care pe care, sau unde au fost ei, e greu. Adică trebuie să ai multă pregătire emoțională ca ei să facă echipă. Cred că e foarte, foarte greu să faci o echipă când există o cutumă veche, nu o critic eu, doar o spun, e treaba domnului Becali.
Am jucat cât de bine am putut, cred că a fost un meci frumos. Puteam să câștigăm noi, dacă marcam bara aia din minutul 90 a lui Kovtalyuk, cred că era mai greu după aceea.
Și e bestia asta neagră, este copilul ăla în stânga care apare de nicăieri, care joacă numai cu mine, trece de șapte apărători și pune pasa. Înnebunești, nu alta! Erau acolo șapte apărători, cinci apărători, incredibil.
Iar ăsta, nervosul ăla de Bîrligea, dă numai goluri din astea ultra-astronomice, dă bară gol, putea să dea și el în bară ca al meu. Asta e”, a spus Valeriu Iftime, potrivit fanatik.ro.
Pentru evoluția din meciul cu FC Botoșani și cele două goluri, Daniel Bîrligea a primit cea mai mare notă (8,8) din partea celor de la Sofascore. Colegul Matei Popa (5,7) a primit cea mai mică notă pentru evoluție. Media echipei FCSB a fost de 7,04.
De partea cealaltă, la FC Botoșani cel mai mare calificativ i-a aparținut lui Andrei Dumiter (8,3). Media echipei a fost de 6,61, cu Sadiku (6) primind cea mai mică notă.
(foto – gsp.ro)