Acasă > Stiri Botosani > Am jucat ca niciodată, am pierdut ca întotdeauna: FC Botoșani învinsă la ultima fază de FCSB – VIDEO

Am jucat ca niciodată, am pierdut ca întotdeauna: FC Botoșani învinsă la ultima fază de FCSB – VIDEO

fcsb fc botosani.

 FCSB și FC Botoșani au încheiat luni seara etapa a 5 – a din SuperLigă, pe ”Arcul de Triumf”. Meciul s-a încheiat cu scorul de 3 – 2.

 

 

1 pentru fiecare până la pauză 

 


Chiar dacă moldovenii au început curajos, având două cornere, bucureștenii au fost cei care au deschis scorul prin Paulo, care a reluat la rădăcina barei o minge întoarsă în fața careului mare, 1 - 0 din minutul 9. 


În minutul 35 Dawa și-a reamintit că a evoluat în trecut la roș-alb-albaștri, s-a apucat de driblat în fața propriului 16, Papa a interceptat și l-a angajat pe Dumiter care a șutat imparabil, 1 – 1


Vârful botoșănean a avut golul desprinderii în bocanc la ultima fază a primei reprize, însă a șutat alături după o acțiune în care a rupt în două apărarea gazdelor.

 

 

1 gol și o bară FC Botoșani, 2 goluri FCSB după pauză 

 


Până la urmă tot Dumiter a rupt echilibrul, în minutul 61, când a preluat o minge la aproximativ 40 de metri de poartă și s-a dus glonț până în careu, înscriind pe lângă Popa, în ciuda opoziției fundașilor, 1 – 2


Ca de obicei atunci când Botoșaniul marchează cu trupa lui Becali, bucuria a ținut foarte puțin. În minutul 63, abia transferatul Bayeye a pierdut penibil o minge, Bârligea și-a mărit unghiul și a șutat la colțul scurt, 2 – 2


FC-ul i-a pierdut întâi pe Ongenda și apoi pe Miron, ambii ieșiți accidentați. 


S-a jucat pe contre până la final. Kovtalyuk, specializat în goluri cu roș-albaștrii, a trimis în bară cu două minute înainte de final. 


Cum ne-am obișnuit de atâția ani, golul victoriei s-a marcat în poarta Botoșaniului, Bârligea înscriind în minutul 90 + 5. 


În urma acestui rezultat, FC Botoșani ocupă locul 14, poziție de pe care, la finalul campionatului, trebuie jucat baraj pentru menținerea în SuperLigă.

 

Marius Croitoru a mizat pe: 


Anestis – Bayeye, Miron (71 Sadiku), Diarra, Ilaș – Papa, Ongenda (53 Limas), Petro – Bodișteanu, Dumiter, Mailat (65 Kovtalyuk).

 

FOTO: Sport Pictures

 

Valeriu Iftime vrea să rupă „blestemul”: Noi nu i-am bătut niciodată pe cei de la FCSB în deplasare