Ședința Biroului Politic Județean (BPJ) din seara zilei de marți, 16 iulie a fost una a schimbărilor.
Valeriu Iftime, președintele numit al liberalilor botoșăneni a venit cu propria echipă, așa cum a procedat de altfel și Sînziana Secrieru la organizația municipală.
Cătălin Flutur a fost exclus cu totul din noua structură județeană de conducere.
Iar prefectul Sorin Cornilă și-a pierdut calitatea de prim vicepreședinte, cu o treaptă mai jos, dar mai sunt și alte persoane care au fost excluse din BPJ. Iar alții care au acces în birou.
Criteriile după care au fost selectați noii membri din BPJ-ul propus au fost explicate de Valeriu Iftime.
Valeriu Iftime, președinte PNL Botoșani
„Unul dintre punctele de pe ordinea de zi a fost propunerea de constituire a noului Birou Politic Județean. Așa cum vă spuneam în campanie, principiul oamenilor care merită, principiul oamenilor care aduc voturi, principiul meritocrației a primat de data asta. Primari care au avut cel mai mare număr de voturi, oameni care au fost cu adevărat, să spunem, motoare, vectori de politică pentru partidul nostru”,
Președinte – Valeriu Iftime
Prim vicepreședinte:
Dan Oloeru
Alin Gîrbaci
Bogdan Dăscălescu
Dumitru Bălan
Vicepreședinte:
Sînziana Secrieru
Eduard Mititelu
Sorin Cornilă
Constantin Bursuc
Florin Buțura
Romică Magopeț
Sergiu Marian Dascălu
Florin Bulgaru
Dumitru Ovidiu Domunco
Membri:
Victor Bulboacă
Dumitru Chelaru
Cătălin Dimitre Zlei
Ovidiu Maxim
Vasile Sasu
Ciprian Ivanov
Dorina Tiron
Stelian Maxim
Viorel Nichiteanu
Ionela Aiftincă
Leonard Corduneanu
Mihai Viciriuc
Andrei Nenișcă
Bogdan Suruciuc
Luciana Buliga
Marian Bidașcă
Eugen Graur
Lucian Aroșoaie
Cătălin Boboc
Gabriel Timofte
Dan Ionescu
Florentin Victor Aionițoaie
Răducu Emilian Buneanu
Ionică Nechifor
Ada Macovei
Vasile Miclescu
Ana Gabriela Tănasă
Cătălina Lupașcu
Alexandru Dumitriu
Ovidiu Maxim
Membru de drept
Cristian Achiței senator – vicepreședinte
Costel Șoptică – deputat – vicepreședinte
Raluca Boghian – președinte TNL
Viorel Grigoraș – președinte Organizația Seniorilor PNL
Mirela Saucă – președinte Organizația Femeilor Liberale
Florin Bulgaru – președinte Liga Aleșilor Locali
Gheorghe Sorescu - comisia de cenzori
Claudia Tihon – trezorier
Invitați: Dan Nechifor, Claudiu Lotos, Costel Nazare, Cătălina Acatrinei, Mihai Tâbuleac
Secretar general – Ionuț Voicu
Secretar general adjunct:
Sergiu Zvâncă
Valeriu Mihai Harabulă
Sergiu Apăvăloaie
Eugen Țurcanu
Bianca Balan
Valeriu Iftime, președinte PNL Botoșani
„Ceea ce vrem să arătăm oamenilor și să înțeleagă fiecare membru de partid că, partidul este viu, partidul dă putere celor care au cu adevărat rezultate. Am primit votul de încredere al actualului Birou Politic Județean, astfel că așteptăm validarea de la Biroul Politic Național”,
Biroul Politic Județean al PNL Botoșani urmează să fie validat de Biroul Politic Național (BPN).
Un bistro din Botoșani promite câte o cafea fiecărui botoșănean care votează în turul II
Redacția Botoșăneanul
Dec 03, 2024
Vot secret la București pentru echipa lui Bolojan din care face parte și Iftime
Gabriela Erdic
Dec 03, 2024
Gata ședința de urgență de la București, Bolojan ieșire publică alături de Iftime și alți lideri
Gabriela Erdic
Dec 03, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile