Angajați și pensionari din sistemul feroviar obțin, pe rând, victorii în instanță, după ce au cerut să le fie recunoscută activitatea desfășurată în condiții speciale de muncă. La Tribunalul Botoșani au fost pronunțate deja mai multe hotărâri favorabile, iar liderii de sindicat spun că acesta este doar începutul.
Printre cei care au câștigat în primă instanță se numără un angajat al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iași.
Tribunalul Botoșani a stabilit că activitatea desfășurată de Liviu Dumitru Pancu, în funcția de meseriaș întreținere cale, este încadrată în condiții speciale de muncă începând cu 1 septembrie 2024.
Instanța a obligat angajatorul să achite contribuțiile aferente, să depună declarații rectificative și să încheie un act adițional la contractul de muncă prin care să fie recunoscută această încadrare. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Tot la Tribunalul Botoșani, un alt angajat al sistemului feroviar, Daniel Valentin Poleac, șef de tren la CFR Călători, a obținut o decizie similară.
Judecătorii au constatat că și activitatea acestuia trebuie încadrată în condiții speciale de muncă și au obligat compania să recalculeze contribuțiile sociale și să modifice contractul de muncă.
O hotărâre favorabilă a fost obținută și de un fost angajat CFR.
Tribunalul Botoșani a obligat Casa Județeană de Pensii Botoșani să emită o nouă decizie de pensionare în cazul lui Ioan Rotundu, valorificând adeverințele care atestă că acesta a desfășurat activitate în condiții speciale de muncă în perioada 2001-2024.
Acțiunile din instanță au la bază prevederile noii Legi a pensiilor și ale Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 1561/2022, care includ în categoria condițiilor speciale activitățile ce țin de siguranța circulației feroviare.
Liderii sindicali spun că tot mai mulți ceferiști aleg să își caute dreptatea în instanță.
„Încet, încet încep să câștige. Nu există altă variantă decât să dea în judecată. Noi îi sprijinim cât putem și le punem la dispoziție actele normative de care se pot folosi în instanță”, a declarat pentru Club Feroviar Ioan Șimon, președintele Federației Naționale Drum de Fier.
Potrivit acestuia, există deja numeroase hotărâri favorabile, inclusiv la nivelul curților de apel, ceea ce ar putea încuraja și alți angajați sau pensionari din sistemul feroviar să deschidă acțiuni similare.
Sursa: Club Feroviar.