Vă mai amintiți de ei? Unul dintre tâlharii care au terorizat orașul lăsând femei inconștiente, vrea în libertate 

Era decembrie 2016 și un val de acte de violență ieșită din comun aveau loc în municipiul Botoșani. Vizate erau femei singure pe stradă la lăsarea întunericului. Trei bărbați necunoscuți le atacau, le lăsau inconștiente, apoi le luau bunurile. Panica s-a răspândit prin oraș, civilii patrulau cu mașinile în speranța că îi văd pentru a suna la Poliție. 

 

 

Tâlharii care atacau femei singure 

 

 

Aceeași mobilizare era și la Inspectoratul de Poliție Botoșani.  Ofițerii criminaliști se aflau „la bază” și încercau să obțină tot mai multe informații pentru identificarea celor trei. Între timp, pe stradă, femeile cădeau una după alta. Șase în total. Una dintre ele a murit la câteva luni după atac. 

După două zile lungi s-a reușit identificarea și arestarea lor. Apoi condamnarea. 

 

Dragoș Petronel Moroșanu și Cătălin Constantin Aniță au fost condamnați fiecare la șapte ani de închisoare cu executare, în timp ce Ionuț Mircea Iasciuc a primit o pedeapsă de opt ani de detenție, tot cu executare. Cei trei au fost găsiți vinovați pentru tâlhărie calificată în formă continuată.

 

Au urmat și alte dosare judecate pentru fapte din trecut. Iar pedepsele s-au mărit. La trei ani de la comiterea atacurilor din Botoșani, tinerii au adunat condamnări impresionante. Dragoş Petronel Moroșanu s-a ales cu o pedeapsă rezultantă de 10 ani și cinci luni închisoare, în timp ce Cătălin Constantin Aniță va avea de executat o condamnare de 10 ani și opt luni în regim de detenţie. Cele mai multe zile de pușcărie le va avea de executat însă Mircea Ionuț Iasciuc, care în urma contopirii tuturor condamnărilor s-a ales cu o pedeapsă principală rezultantă de 14 ani, și două luni de închisoare.

 

Dragoș Petronel Moroșanu (foto jos) a deschis recent o acțiune la Tribunalul Botoșani prin care cere eliberarea condiționată. Instanța va lua o decizie abia în primăvara anului 2026. 

 

 

 

Decembrie 2016 

 

 

Potrivit rechizitoriului, cei trei locuiau în cartierul Plevna din municipiul Dorohoi și, confruntați cu lipsa banilor, au pus la cale un plan simplu, bazat pe atacarea unor persoane vulnerabile.

 

În după-amiaza zilei de 14 decembrie 2016, au ajuns la Botoșani cu o mașină de ocazie și s-au deplasat pe Calea Națională, până în zona stadionului. Acolo au observat prima victimă, o femeie de 92 de ani, care transporta o geantă pe roți. Au urmărit-o până pe Aleea General Gheorghe Avramescu, au intrat după ea în bloc, iar în momentul în care aceasta a descuiat ușa apartamentului, au atacat-o. 

 

Moroșanu a lovit-o și i-a smuls cerceii și verighetele, Iasciuc a imobilizat-o, iar Aniță i-a scotocit poșeta, de unde a sustras 40 de lei. Femeia a fost lăsată pe podeaua holului, unde a rămas aproximativ o oră, până când o vecină a observat ușa întredeschisă și a alertat locatarii.

 

După comiterea faptei, cei trei s-au întors la Dorohoi, unde au amanetat bijuteriile, obținând 545 de lei, sumă pe care au împărțit-o. În aceeași seară, au revenit la Botoșani și au atacat o a doua victimă, o femeie de 73 de ani, pe care au urmărit-o cu taxiul după ce au observat-o urcând din stația de la Piața Mare. Sub pretextul unei datorii, au convins taximetristul să urmărească mașina în care se afla femeia, coborând în apropierea Bisericii Sfântul Gheorghe. 

 

La poarta locuinței, victima a fost agresată violent, iar Aniță i-a furat poșeta, din care a sustras 500 de lei, declarând ulterior complicilor că ar fi găsit doar 50 de lei.

 

 

Tâlhării pline de cruzime 

 

 

Pe 15 decembrie, indivizii și-au continuat activitatea infracțională. În cartierul Primăverii, au atacat o femeie de 58 de ani, chiar la intrarea în bloc. Moroșanu a lovit-o și i-a acoperit gura, Iasciuc a preluat poșeta, iar Aniță a asigurat retragerea. În urma altercației, Moroșanu a pierdut o mănușă, care a fost ulterior ridicată ca probă și trimisă la expertiză. În poșetă nu au găsit bani sau obiecte de valoare.

 

În aceeași seară, o altă femeie, Mihaela J., a fost atacată pe strada George Enescu, după ce cerceii pe care îi purta au atras atenția agresorilor. Aceasta a fost urmărită până în scara blocului, unde a fost lovită și deposedată de bijuterii. Un cercel a fost pierdut de agresori și recuperat ulterior de poliție. Celălalt a fost amanetat pe strada Ion Pillat, obținând 215 lei, sumă împărțită între cei trei.

 

Ultima victimă a fost identificată în zona benzinăriei de pe Calea Națională, la intersecția cu strada Petru Rareș. Femeia, în vârstă de 47 de ani, a fost urmărită pe strada Vasile Lupu și atacată violent, fiind lăsată inconștientă după ce i-au fost furate telefonul și poșeta. Ulterior, bunurile au fost amanetate pentru 200 de lei.

 

La scurt timp după aceste fapte, cei trei au părăsit municipiul Botoșani, însă au fost identificați și reținuți, fiind încarcerați în arestul Poliției Botoșani, unde au fost reuniți în urma emiterii mandatelor de arestare preventivă.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare