Agri Terenuri, unde este acţionar şi Siminel Andrei, a vândut două terenuri de 140 ha în Mehedinţi şi Botoşani. Valoarea cumulată a celor două vânzări se ridică la 3,7 milioane de lei, iar preţul mediu este de 5.000-5.500 euro/hectar
La finalul lunii iunie a acestui an, compania Agri Terenuri, în spatele căreia se află mai mulţi investitori, printre care şi Siminel Andrei, fostul şef al Vel Pitar, a vândut două terenuri agricole: unul de 60 de hectare în localitatea Hăneşti din judeţul Botoşani şi altul de 80 de hectare în localitatea Corlăţel, judeţul Mehedinţi.
Valoarea cumulată a celor două vânzări se ridică la 3,7 milioane de lei, respectiv peste 2,2 milioane lei pentru terenul din Mehedinţi şi peste 1,5 milioane lei pentru cel din Botoşani, conform datelor publicate de Ministerul Agriculturii, care a dat avizul pozitiv pentru tranzacţii.
Siminel Andrei este unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri, antreprenori și investitori de pe piața de capital din România. El coordonează activitatea grupului american de investiții New Century Holdings (NCH) Advisors în România, Republica Moldova și Ucraina. Grupul NCH administrează active locale importante prin intermediul unor fonduri precum Broadhurst Investment.
La NCH Advisors România conduce din poziția de Managing Director operațiunile grupului, intrat pe piața românească încă din anul 1994.
Controlează prin entitățile pe care le gestionează companii financiare de top, inclusiv casa de brokeraj TradeVille.
Totodată, este unul dintre acționarii importanți ai Libra Internet Bank, deținând o participație de 5,72% din capital. În noiembrie 2024, s-a retras din Consiliul de Administrație al băncii pentru a permite reîmprospătarea structurii de conducere.