Acasă > Monden > Un detectiv anunță redeschiderea dosarului morții Mădălina Manole, artista găsită moartă de soțul său din Botoșani

Un detectiv anunță redeschiderea dosarului morții Mădălina Manole, artista găsită moartă de soțul său din Botoșani

madalina manole

Detectivul particular Mihaela Brooks a comunicat, cu prilejul zilei de naștere a cântăreței Mădălina Manole, că echipa sa a obținut dovezi noi în ancheta privind moartea artistei, pregătind o solicitare oficială pentru redeschiderea dosarului.

 

 

Vor redeschiderea dosarului pe baza unor noi probe

 

 

Potrivit MartorIncomod.ro, ea a precizat, într-o postare pe rețelele de socializare, că în ciuda lipsei actualizărilor recente, investigațiile nu au fost abandonate.

 

„Faptul că în ultima perioadă nu am mai postat nimic pe rețelele de socializare despre caz nu înseamnă că am abandonat lupta, ci din contră: echipa noastră a lucrat neîncetat și mult mai intens”, a transmis Mihaela Brooks.

 

Aceasta a subliniat că au fost identificate „noi dovezi solide, imperios necesare, ca acest caz să fie redeschis pe baza noilor descoperiri științifice pe care le-am obținut”.

 

Detectivul a anunțat că documentația care susține aceste descoperiri este aproape finalizată și va fi depusă în instanță în perioada imediat următoare. „În aceste momente, echipa finalizează ultimele detalii ale raportului, care urmează să fie depus la tribunal în cel mai scurt timp – o zi, două”, a explicat Mihaela Brooks.

 

Scopul este redeschiderea dosarului pe baza noilor probe și concluzii din investigațiile recente.

 


”Nici măcar fratele Mădălinei nu cunoaște ce am descoperit”

 

 

Până la înregistrarea oficială a dosarului, detectivul a precizat că nu vor fi făcute publice informațiile noi. „Nu vom răspunde la absolut nicio întrebare pe social media, în mass-media sau prin mesaje private. Detaliile tehnice și noile descoperiri sunt complet confidențiale în acest moment; nici măcar fratele Mădălinei nu cunoaște ce am descoperit, până când raportul nu devine oficial”, a afirmat Mihaela Brooks.

 

Ea a adăugat că echipa va reveni cu detalii imediat după înregistrarea cererii la instanță. „Vom face un anunț public imediat ce dosarul va fi înregistrat oficial la instanță. Vă mulțumim pentru susținere!”, a conchis detectivul.

 


A plecat chiar de ziua ei

 

 

Mădălina Manole a decedat acasă, la locuinţa din Otopeni, pe 14 iulie 2010, chiar în ziua în care împlinea 43 de ani.

 

”Fata cu părul de foc” a fost găsită de Petru Mircea, soţul său originar din Botoșani, fiul regretatul director al Filarmonicii, Dan Mircea, din orașul nostru.

 

Raportul Institutului Național de Medicină Legală (INML) a stabilit că artista s-a sinucis și că decesul a fost provocat de ingestia unei cantități mari de Furadan, o substanță extrem de toxică.
 

Fiul Mădălinei şi al botoşăneanului Petru a apărut pentru prima dată într-un studio TV