Unde și când va fi înmormântat Giorgio Armani. Ceremonia va fi privată

Creatorul de modă italian Giorgio Armani, care a murit, joi, la vârsta de 91 de ani, va fi înmormântat luni după-amiază în cadrul unei ceremonii private, în prezența familiei, într-un sat din nordul Italiei, au…

 

Creatorul de modă italian Giorgio Armani, care a murit, joi, la vârsta de 91 de ani, va fi înmormântat luni după-amiază în cadrul unei ceremonii private, în prezența familiei, într-un sat din nordul Italiei, au anunțat autoritățile locale, potrivit AFP.

„Înmormântarea privată a lui Giorgio Armani va avea loc în mica biserică din San Martino, situată în satul medieval Rivalta”, la aproximativ o sută de kilometri sud de Milano, a anunțat duminică Asociația Castelelor din Ducatul Parma, Piacenza și Pontremoli.

Giorgio Armani se ducea regulat în această mică comună, unde se află mormântul mamei sale.

Zona va fi închisă „din motive de securitate și pentru a garanta confidențialitatea funeraliilor, prevăzute pentru ora locală 15:30 (13:30 GMT)”, a adăugat asociația într-un comunicat publicat pe pagina sa de Facebook.

Grupul a declarat pentru AFP că magazinele sale vor fi închise luni, de la ora 15:00 până la sfârșitul zilei, în semn de doliu.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Declarația zilei 5 decembrie 2025

Andreea Coțovanu

Dec 05, 2025

Poza zilei 5 decembrie 2025

Andreea Coțovanu

Dec 05, 2025