Un parlamentar din Botoșani a fost prezent la Bursa locurilor de muncă pentru a-i convinge pe tinerii botoșăneni să-și deschidă o afacere cu bani europeni.
Este vorba de social-democratul Răzvan Rotaru.
„Este vorba despre programul Start up Diaspora. Anul acesta Start up Diaspora este mai mult pentru tinerii din mediul urban care au lucrat minimum 12 luni în străinătate și pot face dovada că au lucrat în acea perioadă acolo. Sper ca anul acesta să depășim cu mult pragul pentru că sunt foarte mulți doritori și sper ca această afacere să fie benefică în primul rând pentru tinerii din Botoșani.”,
Răzvan Rotaru, deputat.
Un alt program pe care îl promovează este Start-up Nation:
„Tot în luna mai va începe și programul Start-Up Nation, acolo unde pot accesa toate persoanele doritoare de un proiect european și fără a fi rambursați banii înapoi.
Anul trecut au fost depuse 196 de proiecte pe Botoșani și au intrat la finanțare 57 de proiecte”,
Până acum botoșănenii înscris în program și-au deschis afaceri în domenii precum producția de mobilă, spălătorii auto, saloane de coafură.
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024