În timp ce liberalii aleși de botoșăneni în Consiliul Local rămân fără mandate întrucât sunt excluși din partid, la social-democrați se întâmplă cumva invers. Unul dintre PSD-iștii care au obținut statutul de ales demisionează.
Mircea Magdalena (foto cu cravată) a ocupat locul al treilea pe lista PSD pentru deliberativul local, după Cosmin Andrei și Bogdan Buhăianu, cei care au redevenit primar, respectiv viceprimar.
Pe 4 noiembrie, la constituirea noului Consiliu Local, a și depus jurământul.
Doar că deține deja de patru ani și funcția de administrator public al Primăriei Botoșani și nu poate ocupa concomitent ambele funcții.
Pentru a evita o stare de incompatibilitate va renunța la mandatul de consilier local abia dobândit.
Anunțul l-a făcut în direct, la ”Botoșăneanul TV”, unde a fost invitat alături de primarul Cosmin Andrei.
Mircea Magdalena, consilier local
”Am termen de 15 zile din momentul în care intervine o situație de incompatibilitate să renunț la unul din posturi și cu siguranță îmi voi da demisia din Consiliul Local. La fel cum am făcut și în 2020, când am fost ales pe lista PSD. Săptămâna viitoare îmi voi da demisia”.
Primul supleant de pe lista PSD pentru Consiliul Local este Petru Taielup, un pensionar de 72 ani, fost tehnician, care și în precedentul deliberativ municipal a acces după retragerea unor colegi.
Mircea Magdalena ar putea fi nevoit să demisioneze și din postul de administrator public întrucât candidează la Parlament, ocupând locul al treilea pe lista PSD pentru Camera Deputaților.
A fost sprijinit direct de primarul Cosmin Andrei, în calitatea sa de președinte al organizației municipale, care de altfel i-a trasat ca sarcină lui Mircea Magdalena, până ce va pleca în Parlament, să obțină transferul clădirii din bulevardul Mihai Eminescu în care a funcționat Casa de Asigurări de Sănătate.
Acolo, edilul șef dorește să mute Casa Căsătoriilor.
Discuția pe această temă o puteți vedea în materialul video de mai jos, începând cu minutul 51:44
Mașină avariată trasă pe dreapta de polițiști: „Surpriză” la control
Redacția Botoșăneanul
Dec 07, 2024
Locuință cuprinsă de flăcări: Proprietara a suferit un atac de panică
Redacția Botoșăneanul
Dec 07, 2024
INCENDIU puternic într-o localitate din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Dec 07, 2024
Intervenții de proporții: Trupele speciale ridică legionari din mai multe județe ale țării - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 07, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 07, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile