Fostul premier al României din perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2017 va efectua o vizită în Botoșani la mijlocul acestei săptămâni.
Dacian Cioloș, președintele Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS) vine miercuri, 13 martie, la Botoșani, pentru o întâlnire internă cu membrii și susținătorii partidului care va avea loc la Uvertura Mall, et. 4, începând cu ora 10.00.
După această întâlnire, în jurul orei 11.00, Dacian Cioloș împreună cu alți doi candidați de pe lista Alianței 2020 USR PLUS la europarlamentare (Ramona Strugariu și Liviu Iolu) vor fi împreună cu echipa Grupului de Inițiativă Județean Botoșani PLUS în centrul orașului la o acțiune de strângere de semnături.
Este pentru prima dată când Dacian Cioloș vine la Botoșani.
Sosirea sa este strâns legată de precampania pentru alegerile europarlamentare din luna mai.
Astfel, Botoșaniul ajunge în situația ca în numai patru zile să găzduiască doi foști prim-miniștri., după ce în weekend Pro România l-a adus în județ pe Victor Ponta, cel care a fost înlocuit tocmai de Dacian Cioloș.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Hram la biserica din Parcul Tineretului – PROGRAMUL slujbelor
Oana Sava
May 08, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Scuterist de 74 de ani lovit de un BMW pe strada Primăverii
Oana Sava
May 08, 2024
Primarul Cosmin Andrei trimis în judecată de DNA Suceava
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Evenimente de amploare la Botoșani, șefii MAI băgați în ședință de prefect
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024