Acasă > Politica > Consilierul local care a renunțat la indemnizație „din solidaritate” avea, de fapt, poprire pe bani

Consilierul local care a renunțat la indemnizație „din solidaritate” avea, de fapt, poprire pe bani

Consilierul local care a renunțat la indemnizație „din solidaritate” avea, de fapt, poprire pe bani

 

Lucian Alba, consilier local în Aiud, județul Alba, a anunțat în luna iulie că renunță la indemnizația de ales local „din solidaritate”. Ulterior, a ieșit la iveală că acesta omisese să menționeze că avea o poprire pe suma respectivă. Informația a fost publicată vineri de jurnaliștii locali de la Ziarul Unirea. Alesul a explicat că decizia instanței de a institui poprirea ar fi fost eronată și că aceasta va fi ridicată oficial în scurt timp.

Pe 22 iulie, Lucian Alba, consilier local PNL în Consiliul Local Aiud, a declarat că, în contextul măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare anunțate de premierul Ilie Bolojan, renunță la indemnizația sa de ales local, conform News.ro.

„Măsurile lui Bolojan nu sunt populare, dar sunt necesare. Ele înseamnă bani mai bine folosiţi, respect pentru contribuabil şi un mediu mai prietenos pentru antreprenori şi investitori. În acest context, am luat o decizie simplă, dar cu semnificaţie: renunţ la indemnizaţia lunară de consilier. Nu vreau să fiu parte dintr-un sistem care oferă beneficii fără responsabilitate. O fac ca semn de respect pentru cei care muncesc cinstit zi de zi, la fel ca mine, şi pentru că vreau să dau un semnal clar: nu sunt aici pentru beneficii, ci pentru schimbare. Cred în solidaritate. Cred că fiecare gest, oricât de mic, contează. Şi că exemplul personal e cel mai puternic mesaj. România are nevoie de oameni care nu se tem să piardă un privilegiu pentru a câştiga respect”, a scris Lucian Alba pe Facebook, mesajul său fiind preluat pe scară largă în mediul online.

Jurnaliștii de la ZiarulUnirea.ro au descoperit că indemnizația la care consilierul pretindea că renunță era, de fapt, afectată de popriri cu mai multe luni înainte de anunțul său.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare