Recepția lucrărilor la DN 29 D, Botoșani - Ștefănești, s-a făcut în luna noiembrie a anului 2023. Iar astăzi, 26 septembrie 2025, în cadrul ședinței ordinare de la CJ un consilier județean a semnalat mai multe probleme pe acest drum modernizat.
Este vorba despre consilierul de la PNL, Alin Corduneanu, care dorește ca prin intermediul Consiliului Județean aceste probleme „să ajungă” la Ministerul Transporturilor și Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași. Aceste nereguli au fost transmise de către mai mulți cetățeni și „verificate” personal de către consilierul județean.
Alin Corduneanu, consilier județean PNL.
„Principalele deficiențe observate sunt: la ieșire de pe primul viaduct, pe sensul de mers Botoșani – Ștefănești, în localitatea Stăuceni, este un crater, trebuie efectiv să te oprești ca să poți să treci de acea denivelare....În zona de trecere la nivel de cale ferată în comuna Trușești circulația se desfășoară cu dificultate ca urmare a deteriorării suprafeței de trecere. Pe întreaga lungime a drumului Botoșani – Ștefănești este crescută vegetație între partea carosabilă și acostament. În multe zone de la intrarea sau ieșirea de pe viaducte și poduri se constată denivelări semnificative ale stratului de asfalt care pot pune în pericol participanții la trafic. ”
DN 29D traversează următoarele localități: Stăuceni, Victoria, Drislea, Trușești, Guranda și Cucuteni.
Proiectul a fost cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.
Șeful administrației județene, Valeriu Iftime, a dat asigurări că va transmite interpelarea acestor două instituții. Lucrările au fost realizate de asocierea SC Autotehnorom SRL - OPR Asfalt SRL – Obras Publicas -Y- Regardios SA – Evalcons Tech SRL.
Interpelarea integrală poate fi urmărită în video atașat mai jos