Un bărbat și o femeie la spital, la spital cu arsuri în urma unor explozii

Două persoane rănite în urma exploziilor provocate de acumulări de gaze. Recomandări pentru prevenirea unor astfel de tragedii.

În mai puțin de 12 de ore, două persoane au ajuns la spital cu arsuri, în urma unor explozii produse în locuințe, generate de acumulări de gaze provenite de la butelii.

 

Este vorba de un bărbat de 55 de ani din localitatea Buimăceni și o femeie de 69 de ani din Vorniceni. Ambii au suferit arsuri de gradul II și III pe mâini, picioare și față.

 

La Buimăceni, deflagrația a fost urmată și de un incendiu, fiind necesară intervenția pompierilor pentru stingerea flăcărilor și înlăturarea efectelor. Evenimentul de la Vorniceni a avut loc în această dimineață.

 

Exploziile provocate de acumulările de gaze, urmate sau nu de incendiu, pot fi devastatoare! 

 

Explozie de la o acumulare de gaze, bărbat la spital cu multiple arsuri

 

Pentru a preveni astfel de tragedii, pompierii botoșăneni atrag atenția asupra necesității respectării următoarelor măsuri:

 

- verificați etanșeitatea conductelor și racordurilor de gaze numai cu emulsie de apă și săpun. Nu folosiți flacăra!

- respectați principiul „gaz pe flacără”: întâi aprindeți flacăra, apoi deschideți robinetul de gaz;

- asigurați o bună ventilare a încăperilor unde sunt instalate aparate cu flacără deschisă, alimentate cu gaze;

- dacă simțiți miros de gaz, închideți imediat robinetul buteliei și al aparatului, apoi deschideți ușile și ferestrele pentru aerisire;

- nu aprindeți foc, țigări, chibrituri, brichete și nu manevrați întrerupătoarele electrice, soneriile sau telefoanele înainte de a aerisi încăperea;

 

Este strict interzisă verificarea etanșeității buteliei, garniturilor sau furtunului cu flacără;

 

Folosiți doar butelii comercializate în unități autorizate.

 

Respectarea acestor reguli simple poate face diferența între viață și moarte.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare