Polițiștii au stabilit cum s-a petrecut accidentul de la Suceava. Fetița de nici trei anișori s-a stins în brațele medicilor.
La data de 13 iulie 2024, în jurul orei 13:05 o femeie de 25 de ani din comuna, sat Șcheia, județul Suceava în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, în localitatea Bunești privind direcția de mers Suceava către Fălticeni, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod din partea dreaptă a drumului, având în vedere direcția de deplasare.
Pe bancheta din spate în autoturism se mai afla fiica minoră a acesteia, în vârstă de 3 ani, care se afla în dispozitiv de fixare în scaun omologat.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat decesul minorei și vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto. Fetița a fost resuscitată însă din nefericire medicii au fost nevoiți să constate decesul.
De asemenea, conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilometru rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate și probe biologice de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,vătămare corporală din culpă,, prev. de art. 196 al. 2 și 3 CP. și ,,ucidere din culpă,, prev. de art. 192 al. 1 și 2 CP.
Masa de Crăciun, în atenția inspectorilor sanitari veterinari: Au început controalele prin județ
Redacția Botoșăneanul
Dec 10, 2024
PROGRAM special de lucru la Urban Serv cu ocazia sărbatorilor de iarnă
Redacția Botoșăneanul
Dec 10, 2024
Partidul Patrioților îi retrage sprijinul politic lui Horațiu Potra
Redacția Botoșăneanul
Dec 10, 2024
Trofeu realizat de un artist botoșănean, oferit în cadrul Premiului „Mentor pentru educație”
Redacția Botoșăneanul
Dec 10, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 10, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile