Un vecin a chemat pompierii, însă din nefericire a fost prea târziu pentru femeie, care nu a mai reușit să iasă din casă.
O femeie în vârstă de 86 ani și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a cuprins locuința. S-a întâmplat în această noapte, la Silișcani, comuna Gorbănești.
Alarma a fost dată puțin după ora 1.00, de un vecin care a observat că arde locuința femeii.
La fața locului au ajuns trei echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu trei autospeciale cu apă și spumă, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, dar și pompierii voluntari.
La sosirea forțelor de intervenție, ardea întreaga locuință, iar tavanul era prăbușit.
Întrucât existau informații că proprietara nu a reușit să iasă din casă, pompierii au început căutările concomitent cu acțiunea de stingere.
Din nefericire, bătrâna a fost găsită decedată, lângă sobă.
În interiorul casei, pompierii au găsit și două butelii care au explodat înainte de sosirea forțelor de intervenție la fața locului.
Cauza probabilă o constituie jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Incendii unul după altul la Botoșani: CUM se expun pericolului unii botoșăneni
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Acuzații de blat după victoria FC-ului cu Petrolul, dinamoviștii au răbufnit: Corect meci, nu?
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Medici și asistenți aleși în Consiliul de Etică de la Spitalul „Mavromati” – LISTA
Oana Sava
May 01, 2024