Un bărbat, în vârstă de 61 de ani, și-a pierdut viața azi-dimineaţă, într-un incendiu care i-a cuprins patul în care dormea.Tragedia a fost descoperită de un pompier care se îndrepta spre locul de muncă.
Plutonierul major Mihai Constantin Bordianu a simțit miros de fum și a început să cerceteze casele din jur pentru a vedea de unde provine. Așa a descoperit că fumul ieșea dintr-un imobil, din fața bisericii.
În timp ce suna la 112 pentru a-și chema colegii în sprijin, subofițerul a deschis geamul și ușa și a intrat în încăperea plină de fum, târâș. Împreună cu un alt coleg, plutonier major Mihai Purușniuc, care se îndrepta și el spre serviciu și trecea pe stradă, au ajuns la proprietarul casei, care era pe pat. Din nefericire, acesta era decedat, prezentând și arsuri la un picior. Bărbatul din Truşeşti era cunoscut cu afecţiuni locomotorii.
Cel mai probabil, tragedia s-a produs după ce victima a adormit cu țigara aprinsă.
LUNI: Trafic restricționat în centrul orașului – MESAJ pentru șoferi
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Lidera AUR: Noi vom câștiga Primăria, cu gândul acesta ne trezim în fiecare zi – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Iftime, de lângă Flutur: Dumnezeu o să ne ajute după măsura și după priceperile noastre – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024