Top News
Zeci de botoșăneni în Procesiune la Biserica Vovidenia: Rugăciune, evlavie cu sfinte moaște și 1.000 de pachete pentru sărmani – GALERIE FOTO&VIDEO

Creștini cu lumânări în mâini, preoți purtând cu evlavie sfinte moaște, dangăt de clopot și cântări de laudă aduse Maicii Domnului.

Duminică, 20 noiembrie, calendarul ortodox marchează Înainte-prăznuirea Intrării în biserică a Maicii Domnului.

 

Este ziua în care cântările o laudă pe Sfânta Ana pentru că și-a adus fiica să trăiască dedicându-și viața Domnului, la Templul din Ierusalim.

 

”Bucurie mai dinainte ne dăruieşte astăzi Sfânta Ana, odrăslind Rod ce alungă întristarea, pe Singura pururea Fecioară, pe care o şi aduce astăzi cu bucurie, făgăduinţele rugăciuni împlinindu-şi în Templul Domnului, ca pe Ceea ce este Biserică a Cuvântului lui Dumnezeu şi Maică Curată”, ne spun cuvintele Troparului.

 

Nici zăpada căzută peste noapte, nici ceața lăptoasă care s-a lăsat peste oraș nu i-a împiedicat pe botoșăneni să iasă din casă pentru a participa la Procesiunea cu sfinte moaște de la Biserica Vovidenia, locaș care luni, 21 noiembrie, își cinstește hramul Intrării în Biserică a Maicii Domnului.

 

Cu lumânări în mâini, creștinii au venit la biserică în număr mare. La ora 16.00, cu preoții în frunte, au pornit în procesiunea care amintește de drumul Maicii Domnului către Templu.

 

Preotul paroh Partenie Apostoaie le-a vorbit celor prezenți despre însemnătate procesiunii, dar și despre sfintele moaște care vor fi purtate de către preoți.

 

”La zile importante ale bisericii, odoarele sfinte sunt scoase spre închinare. Prin înconjurarea bisericii arătăm că sfințenia este starea de normalitate a omului. Toți suntem chemați să fim sfinți ai lui Dumnezeu, nu doar cei care sunt temporar în biserică, toată lumea este chemată să mărturisească prin viața curată, bună și plină de dragoste sfințenia lui Dumnezeu. De aceea avem un motiv în plus de a face această sfântă procesiune. Pentru că avem în mod permanent sfinte moaște la această biserică, avem în primul rând un fragment din Lemnul Sfintei Cruci a Mântuitorului Iisus Hristos, avem o părticică din moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, Sfânta Ecaterina, Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Ioan Rusu și sfântul Ierarh Ignatie. Cu aceste sfinte odoare, pe care noi le numim daruri ale lui Dumnezeu, facem această procesiune sfântă așteptând și implorând mila lui Dumnezeu în viața fiecăruia dintre noi, în viața botoșănenilor și în viața lumii în general”,

preot Partenie Apostoaie, parohul Bisericii Vovidenia

 

 

Templul din Ierusalim s-a pregătit să primească dumnezeiasca Pruncă, a continuat pr. Partenie Apostoaie, amintind că ”îngerii în cer au fost cei care au pregătit totul”, iar ”poporul, tinerii, bătrânii au condus-o pe Maica Domnului spre Templu”.

 

”Astăzi, ca oarecând cei de demult, iată, pământul s-a înveșmântat în acest covor, în această haină luminoasă a zăpezii. Îngerii din cer au venit și au slujit astăzi în sfintele biserici Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Oamenii toți, prin post și rugăciune, caută să se apropie de acest eveniment sfânt. De aceea această procesiune ne amintește și de mersul, de drumul Sfintei Fecioare către Sfânta Sfintelor”,

preot Partenie Apostoaie

 

 Preotul Partenie Apostoaie i-a îndemnat apoi pe creștini să parcurgă drum cu inimă curată, cu inimă bună și smerită, având în mâini lumânări.

 

”Măcar câteva minute să cugetăm la ceea ce a însemnat Maica Domnului și importanța ei în viața noastră”.

 

După procesiune, de la ora 17.00, au fost oficiate Vecernia Mare și Litia.

 

Luni, 21 noiembrie, de marea sărbătoare a Intrării Maicii Domnului în Biserică, hramul Bisericii Vovidenia, programul liturgic va începe la ora 7:00, cu Acatistul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, urmat de  Utrenie, Sfânta Liturghie și Pomenirea ctitorilor, slujitorilor și enoriașilor adormiți ai Bisericii.

 

Pentru duminică, dar și pentru ziua de luni, Biserica ”Vovidenia” a pregătit 1.000 de pachete pentru enoriași, dar și pentru sărmanii orașului.

 

 

Urmărește-ne și pe Google News

Florentina TONIȚĂ
Doi pompieri au căzut din picioare la evenimentul organizat la Săveni – VIDEO&FOTO
O parte dintre militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani au participat la evenimentele organizate de Ziua Pompierilor după ce au ieșit din turele de lucru.
Botoșăneancă internată PATRU luni la „Mavromati” după ce familia „a abandonat-o” în spital: Sumă RECORD cheltuită cu spitalizarea
Pacienta a stat internată pe două secții de la Spitalul Județean „Mavromati” și anume Anestezie și Terapie Intensivă, respectiv Medicală II.
Pompierii și-au sărbătorit ziua în cadru inedit cu oficialități și public extrem de numeros – VIDEO & GALERIE FOTO
La 175 de ani de serviciu în slujba comunității, pompierii de pretutindeni sărbătoresc astăzi, 13 septembrie 2023.La Botoșani evenimentul din acest an a avut un aspect aparte.
Ideea ingenioasă a unui director de la Botoșani: I-a adus pe Mickey și Minnie să conducă elevii la clase – VIDEO&FOTO
O festivitate de deschidere de an școlar care a ieșit din tiparele obișnuite, din punctul de vedere al organizării acestor evenimente în anii care s-au scurs de la Revoluție.
Colegiul „Laurian”, deschidere de an școlar cu oficialități și un afacerist de succes: Nimic să nu ne umbrească chipul FOTO & VIDEO
Festivitatea la Colegiul Național „AT Laurian” a început puțin după ora 9:00, după formatul clasic.
Doi directori de spital și un stareț propuși cetățeni de onoare într-o comună de la capătul județului
Ceremonia de înmânare a diplomelor de cetățean de onoare are loc în aceste momente pe scena pe care este în plină desfășurare „Festivalul Omeniei”, aflat la ediția a XVI-a.
Pacienții botoșăneni pentru care NU există locuri în spitale și care plătesc cu VIAȚA
Numărul botoșănenilor care și-au pierdut viața pentru că nu a existat un pat liber într-un spital de specialitate nu este unul extrem de ridicat.Însă acești oameni ar fi avut probabil o șansă la viață dacă problema care persistă la nivel național de decenii întregi ar fi fost rezolvată de guvernanți.
Salariilor directorilor de școli ar putea crește, lider sindical de la Botoșani: Nu a fost stabilit un termen
Liderii sindicatelor din Educație au avut luni, 4 septembrie 2023, o întâlnire la Guvernul României.
ALERTĂ la Botoșani cu boala „copilăriei”: Părinții REFUZĂ vaccinarea, decizie luată de DSP cu „ecouri” de la minister
La nivelul județului Botoșani a fost declanșată o campanie de informare în rândul părinților pentru a fi convinși să-și vaccineze copiii.
Ultimele clipe ale Alexandrei pe patul de spital - MĂRTURIA tulburătoare a medicului care a încercat să o readucă în simțiri - VIDEO
La ora 7:05 Alexandra a trimis ultimul mesaj. Îi era adresat mamei sale căreia i-a spus: „nu am aer”. Aceste cuvinte au devenit simbolul suferinței unei mulțimi de oameni care au rezonat cu durerea familiei și s-au revoltat în fața unui sistem care, pe alocuri, suferă grav.
Copiii Alexandrei plimbați pe rând cu mașina prin oraș, pentru a putea adormi fără mama lor – VIDEO
Primele declarații familiei Alexandrei au fost făcute luni, 29 august 2029 când au avut loc audierile la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Avocata din Iași angajată de familia Alexandrei a făcut DEZVĂLUIRI după prima zi de audieri: Vor fi chemate multe persoane, inclusiv medici și asistenți
Audierile familiei care au avut loc în cursul zilei de marți, 29 august 2023, la 11 zile de la moartea Alexandrei au durat nu mai puțin de opt ore.
Medic cu funcție de conducere în USR Botoșani, demisie după politizarea tragediei Alexandrei
Este vicepreședinte demisionar în cadrul Filialei Uniunii Salvați România (USR) Botoșani.
Ministrul Familiei, vizită inopinată la Botoșani: Cel de la pază nu știa cine sunt / M-a pus să mă legitimezFOTO & VIDEO
Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a ajuns la Botoșani într-o vizită neanunțată.
Direcția de Sănătate Publică, ANCHETĂ cu privire la moartea Alexandrei: Pacienta „abandonată” șapte ore pe timpul nopții
Direcția de Sănătate Publică (DSP) a finalizat raportul preliminar privitor la decesul pacientei Alexandra Ivanov.
Alexandra plânsă de sute de oameni, sicriul ei purtat de preoții veniți să oficieze slujba de înmormântare – VIDEO & GALERIE FOTO
Au venit să fie alături de familia îngenuncheată de durere oameni care au cunoscut-o pe Alexandra Ivanov.Dar și alții care i-au aflat povestea tragică în ultimele zile și care au vrut să fie alături de îndoliați.
„Dreptate pentru Alexandra” REVOLTĂ cu sute de oameni în fața Maternității: Huiduieli, claxoane, bulevard blocat și multă suferință – FOTO &VIDEO
Momente dureroase au loc în această seară în fața Maternității Botoșanii. Oamenii sunt în continuare alături de familia Alexandrei.
Botoșănenii s-au lăsat purtați de ritmurile muzicii, acasă la Eminescu: Cristian Dumitrașcu, Țapinarii și Ada Milea au urcat pe scena de la Ipotești - GALERIE FOTO
O sâmbătă încărcată de cultură și frumos pentru cei peste o mie de botoșăneni prezenți la Festivalul Național de Muzică „Seri Melancolice”.
Seară magică în Centrul Istoric cu Richard Clayderman: Spectacol de clasă, ținute de gală, muzică excepțională și multă eleganță – VIDEO & FOTOGALERIE
A fost probabil una dintre serile care vor rămâne în memoria multora dintre cei care au trăit-o.Prezența marelui pianist Richard Clayderman la Botoșani a ridicat ștacheta așteptărilor publicului botoșănean dar în același timp a dus emoție și magie în Centrul Istoric al municipiului Botoșani.
Centrul Istoric s-a transformat peste noapte: Richard Clayderman a fost la scenă și s-a arătat încântat de Botoșani – VIDEO & GALERIE FOTO
Celebrul pianist francez a ajuns deja în Botoșani și a făcut o serie de repetiții cu artiștii din cadrul Filarmonicii de Stat George Enescu.
Sondaj
La clasa copiilor dvs. s-au cerut bani pentru fondul clasei?
Declaraţia zilei
„Eram cu inima îndoită după 40 de ani dacă să mă retrag, să îmi văd pensie, dar am zis să mai rămân un an. Nu pentru cumul am rămas, deci nu mă interesează latura financiară”,Eugen Mateciuc, director APM Botoș ...
answear.ro%20
flanco.ro/
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9675 lei
USD
Dolarul SUA
4.6709 lei
CHF
Francul elveţian
5.1538 lei
GBP
Lira sterlină
5.7134 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1507 lei
XAU
Gramul de aur
289.1272 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2571 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2837 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0071 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4698 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2037 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
17.0 o C
Dorohoi
16.8 o C
Bucecea
17.3 o C
Darabani
16.2 o C
Saveni
17.1 o C
Ştefăneşti
20.3 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.