Top News
Val de femei bețive, un psiholog din Botoșani se oferă să le ajute gratuit să renunțe la băutură

O sumedenie de femei din Botoșani suferă de etilism cronic, iar alcoolul le afectează viața de zi cu zi și are totodată repercusiuni și asupra familiei, dar mai ales a copiilor.

Astfel de situații sunt cu sutele sau probabil cu miile, cu precădere în mediul rural. Vara aceasta medicul Tamara Ciofu s-a deplasat cu ”Caravana Sănătății” în mai multe comunități și a identificat mamele vulnerabile.

 

A luat legătura cu un psiholog care s-a oferit voluntar să le sprijine, mai ales pe cele care au probleme cu alcoolul.

 

„Am mai depistat femei care sunt consumatoare cronice de alcool etilic și care își doresc să se lase de acest viciu. Nu putem să le trimitem la psiholog, la un control de specialitate pentru că nu sunt asigurate. Săptămâna aceasta am contactat un psiholog care dorește să facă pro bono aceste examinări și să facă psihoterapie cu aceste femei care își doresc să renunțe la acest viciu. Dar ne trebuie și un cadru legal”,

Tamara Ciofu, deputat PSD.

 

Femeia psiholog din Botoșani poate rezolva o parte dintre aceste cazuri, sau după spusele medicului Tamara Ciofu, una, două, trei, zece cazuri.

 

Însă fenomenul este de amploare și nu poate fi acoperit de o singură persoană.

 

„Toată vara am umblat peste tot cu caravana și am adunat tot felul de situații de genul acesta pe care vreau să nu le las doar la stadiul de observație, ci chiar să facem ceva pentru ele”,

Tamara Ciofu, deputat PSD.

 

Tamara Ciofu dorește să fie adusă o modificare la legea sănătății prin care femeile care fac parte din categorii vulnerabile să aibă parte de servicii medicale de orice fel.

 

loading...
Șoferiță BEATĂ oprită de polițiști în trafic: CÂT a arătat etilotestul
O zi cu adevărat deosebită! Doctorița Ciofu în ipostaze mai rare, a cântat și a făcut horă la Conacul Zăicești – GALERIE FOTO & VIDEO

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google playdownload from apple store
PRIMUL director de instituție schimbat după pierderea guvernării de către PSD
Numirea este valabilă până la revenirea pe post a titularului.
Acesta este un liceu de 3 milioane de euro din Botoșani! VIDEO&GALERIE FOTO cum ar urma să arate când va fi gata
Primarul Relu Târzioru a plecat din PNL pentru a trece în rândurile social democraților. Unii l-au numit traseist, el poate răspunde că și-a văzut propriul interes care este implicit al celor care îl aleg cu o fidelitate firească la fiecare patru ani de zile. Dovedește asta cu mapa de proiecte pe care le-a început sau le-a terminat în orașul Săveni unde timpul nu prea a bătut pasul pe loc.
Botoșăneanul de la ”Românii au talent” jonglează cu mingea prin toată lumea: Astăzi am avut unul dintre cele mai reuşite spectacole stradale dintotdeauna - GALERIE FOTO
Are 28 de ani şi cucereşte lumea cu o minge. A călătorit prin ţări exotice, şi-a încercat norocul în ţinuturi în care civilizaţia îţi taie răsuflarea. De mai bine de 10 ani își urmează visul, bucurând milioane de oameni.
S-au bătut toate recordurile! SUMA pe care o va plăti un botoșănean pentru un loc de parcare, cea mai mare din istoria orașului – GALERIE FOTO
În jur de 100 de botoșăneni erau adunați la mezaninul sediului Primăriei Botoșani de la Casa Cărții, în dimineața zilei de 15 noiembrie 2019. A fost organizată o licitație publică cu strigare pentru câteva zeci de locuri de parcare din mai multe cartiere ale orașului.
Angajata unei primării a rămas fără banii de pe card, percheziții cu mascații în casele unei femei și a unui adolescent de 17 ani
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale au descins astăzi dimineață în trei locații din județul Botoșani.
Supraviețuitorii din temnițele comuniste, batjocoriți de așa-ziși cercetători: Vă vor ierta, domnilor, pentru că inimile lor nu mai bat pe frecvențe lumești
La Botoșani mai trăiesc astăzi vreo 80 de oameni care au trecut prin iadul pușcăriilor comuniste. Sunt bătrâni și bolnavi. Cu puțini bani și, oricum, cu prea puține privilegii față de cele de care se bucură revoluționarii care în 1989 au rezistat câteva ore în stradă, cât să se facă schimbul de cadre în instituții.
Țara lui „Papură Vodă”: ALERTĂ din Ucraina pe difterie, vizite oficiale ANULATE, Botoșaniul NU are vaccin
Autoritățile sanitare din România, prin Ministerul Sănătății se află în monitorizare a unei alerte venită din Ucraina unde au fost înregistrate mai multe cazuri de difterie. În acest sens, direcțiile de sănătate publică au primit note de comunicare de la minister prin care să ia măsurile necesare preîntâmpinării îmbolnăvirii populației.
EXCLUSIV: Încă un primar intră în PNL, a depus adeziune în noaptea alegerilor
Primarul de la Pomârla nu este singurul din județ care după ce PNL a ajuns la guvernare, iar Klaus Iohannis a câștigat detașat primul tur al alegerilor prezidențiale, și-a redescoperit valențele liberale.
Mai aproape de Botoșani! Starbucks deschide o cafenea pe 210 de metri pătrați
Vineri, 15 noiembrie, lanțul de cafenele Starbucks va inaugura la Suceava prima cafenea de acest tip din nord-estul României, după cea din Palas Iași. Starbucks va fi prezent la parterul Iulius Mall Suceava, pe o suprafață de 210 metri patrati, anunță YesComment.ro.
Show-ul lui Ștefan Bănică, chinuit la Botoșani de acustica îngrozitoare a Polivalentei: Nu știu cum ajunge sunetul la voi - VIDEO & GALERIE FOTO
După câțiva ani, Ștefan Bănică a revenit în fața publicului botoșănean. A făcut-o joia trecută seară, la Sala Polivalentă.
BOMBĂ POLITICĂ: Șeful Pro România Botoșani trece la PNL, supărat pe șefii de la București - Ne-au umilit
Victoria detașată a lui Klaus Iohannis în primul tur al alegerilor prezidențiale și revenirea PNL la guvernare aduce și primul transfer de anvergură al liberalilor.
Rămas în învățământ! Profesorul de sport acuzat că a bătut șase elevi, predă la altă școală
Profesorul de sport care pe data de 11 octombrie a fost acuzat de mai mulți părinți că le-ar fi lovit copiii profesează în continuare în sistemul educațional botoșănean.
Accident cumplit provocat de o măicuță, daune URIAȘE cerute pentru dezastru rutier de la o femeie care n-are nimic
Unele dintre cele mai cumplite accidente de la Botoșani s-au petrecut în intersecția de la Orășeni Deal. Așa și-a căpătat și denumirea de „intersecția morții”. Cele mai multe dintre procesele ce s-au deschis în urma acestor evenimente rutiere sunt în plină desfășurare.
Președinta unei secții de votare a chemat Poliția prin 112
Situație atipică înregistrată la o secție de votare de la Botoșani.
Șef din alt județ pentru conducerea Poliției de la Botoșani, după pensionarea lui Viorel Șerbănoiu
Așa cum s-a vehiculat, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a detașat o persoană pe una dintre funcțiile de conducere vacante de la IPJ Botoșani.
DSPSA din nou în scandal: Medicul veterinar dat afară fără preaviz - deschide proces și cere daune de 1 milion de euro de la director și primar
Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA), structură a Primăriei Botoșani, condusă de liberalul Eugen Țurcanu, iese din nou în evidență.
Ionuț, băiatul înjunghiat de mamă, plâns de întreg orașul; colegii fotbaliști i-au dus podoabele, familia dărâmată – GALERIE FOTO & VIDEO
Orașul Săveni a oferit joi imaginea tristeții. Un tablou al deznădejdii, dar și al empatiei din partea unor persoane străine care au vrut să le fie alături celor rămași din familia Nichifor, pe ultimul drum al băiatului de 17 ani care a murit brusc și condamnabil.
Un PSD-ist curajos vrea să fie director de instituție în guvernare liberală
După ce a fost director interimar în guvernarea PSD, un șef de instituție de la Botoșani vrea să ocupe postul de conducere și în cea liberală.
Doi foști prefecți revin în Prefectură în guvernarea liberală, aer proaspăt pe postul de subprefect
Schimbarea prefecților și a subprefecților, odată cu învestirea Guvernului Ludovic Orban, nu se va face nicicum în termen de 48 de ore, așa cum anunța europarlamentarul Rareș Bogdan. Tehnic, acest lucru nu este posibil.
ȘEDINȚĂ de urgență în biroul primarului pentru situația tramvaielor, șeful Eltrans chemat pentru explicații – SOLUȚIA de viitor apropiat
După incidentul grav de vineri după amiază soldat cu avarierea unui taximetru și o amendă record aplicată societății Eltrans, primarul Cătălin Flutur a comandat o ședință la prima oră, în dimineața zilei de luni, 4 noiembrie 2019.
am terminat cu toate si acum aruncam alte teme diversioniste pe piata : f,, femeia betiva", parca in alte tari duc la ureche?!...... lasati astea , spuneti, statistica la cancere, diabet, boli cardiovasculare, nr. de nastrei etc...
14 septembrie 2019, 12:22
kalapod.net%20
starshiners.ro%20
Sondaj
Mergeți duminică la vot?
Da
Nu
Încă nu m-am hotărât
Declaraţia zilei
"Vreau rebranduirea Poliţiei Naţionale, care acum se numeşte Poliţia Română. Doresc s-o numim Poliţie Naţională, pentru a nu mai intra, pe acelaşi palier, în competiţie sau conflict cu Poliţia Locală. Tot respectul ...
fashiondays.ro
astratex.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.7808 lei
USD
Dolarul SUA
4.3144 lei
CHF
Francul elveţian
4.3531 lei
GBP
Lira sterlină
5.5850 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9721 lei
XAU
Gramul de aur
203.6385 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2478 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4317 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9372 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2435 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1874 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6397 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.