Dacă și-a imaginat cineva că odată cu încheierea mandatului vechiului Consiliu Local și demararea activității celui nou circul de la municipiu se va termina, poate deja să își ia gândul. Prima întrunire a noului CL Botoșani a fost scena unor întâmplări uluitoare.
Votarea viceprimarilor, marea miză a ședinței de constituire a Consiliului Local Botoșani, a generat un scandal fără precedent, care a început chiar cu primul consilier care și-a exercitat dreptul de vot. Social-democrata Andreea Buiuc și-a împăturit buletinul de vot după ce a ieșit din cabină, iar liberalii au acuzat-o că și-a arătat votul colegilor de partid, Mihai Tincu și Ady Petrușcă, astfel încât caracterul secret al votului, așa cum este prevăzut de lege, nu mai există. Au urmat câteva minute incredibile. PNL-iștii, mai ales prin vocea Cătălinei Lupașcu, i-au cerut să nu mai introducă buletinul de vot în urnă. PSD-ista a rămas cu buletinul de vot în mâini, iar liberalii pur și simplu îi blocaseră calea spre urnă. Ca într-o dispută de la grădiniță, Cătălina Lupașcu încerca să-i ia Andreei Buiuc buletinul de vot din mână, iar aceasta încerca să îl păstreze.
”E votul meu, nu îl atingeți”, a spus la un moment dat Andreea Buiuc, după ce Ovidiu Portariuc s-a ridicat personal de pe scaun și s-a apropiat de urnă, iar Mihai Tincu a cerut oprirea votării.
Scandalul însă nu s-a terminat. Aflat în sală la ședința de constituire, judecătorul Adiarn Toporăscu, fostul președinte al Biroului Electoral de Circumscripție al municipiului Botoșani, a recomandat ca respectivul buletin de vot să fie pus deoparte, iar Andreea Buiuc să voteze din nou. În acel moment, Eugen Țurcanu s-a dus pur și simplu la urnă și a desfăcut-o ca să scoată respectivul buletin de vot.
”Uitați d-le judecător cum votează PSD-iștii”, i-a spus Cătălina Lupașcu magistratului, care în scurt timp s-a ridicat de pe scaun și a părăsit ședința.
”Nu mai mă atingeți, sun la 112” & ”te crezi aici pe stradă?” s-a auzit la un moment dat din apropierea cabinet de vot.
A fost o uluială generală, întreruptă, poate neașteptat, tocmai de Cătălin Flutur și Ovidiu Portariuc, care au dat dovadă de mai multă luciditate. Realizând momentele penibile, noul primar a cerut colegilor să pună capăt disputei. ”Puneți domnișoară buletinul de vot în urnă”, i s-a adresat edilul șef Andreei Buiuc, în timp ce fostul primar a solicitat reluarea procesului de vot.
”Puteți contesta în instanță”, a spus Ovidiu Portariuc.
PSD-iștii au continuat să voteze în același stil, în timp ce PNL-iștii au ieșit cu buletine de vot împăturite.
Circul a continuat inclusiv la citirea procesului – verbal. Pe lângă datele privitoare la numărul de voturi, pe document s-a precizat la cererea Cătălinei Lupașcu, membru al comisiei de validare și candidat la funcția de viceprimar, faptul că PSD-iștii și-au devoalat votul, iar Mihai Tincu, președintele respectivei comisii, a dat citire mențiunii liberalei, însă a mai adăugat ceva și de la dânsul, de genul ”și a văzut tot orașul”.
În final, toate buletinele de vot au ajuns la Cătălin Flutur care le-a analizat zâmbind.
Liberalii au dat de înțeles că vor contesta hotărârea în instanță, însă social-democrații răspundeau că așa au făcut și ei în precedentul mandat, când PNL-iștii ar fi votat la fel viceprimarii, însă instanța le-a respins acțiunea.
VEZI ȘI:
Noii consilieri locali au depus jurământul cu o gafă de secretar – GALERIE FOTO cine sunt ei
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024