Top News
Protecția Consumatorilor a arătat fața nevăzută a spitalelor botoșănene: La Psihiatrie condițiile aduc atingere însăși demnității umaneGALERIE FOTO

După verificările care au avut loc în unitățile de alimentație publică din Botoșani și care au provocat unde de șoc printre cetățeni, comisarii de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și comisariatul local, au intrat și în spitale.

Au verificat Spitalul Județean Mavromati unde au găsit mai multe nereguli, mai ales la zona frigorifică a blocului operator din unitatea mamă dar și la Secția de Pediatrie.

 

Au ajuns și la Secția de Psihiatrie unde situția era una degradantă pentru pacienți. Președintele ANPC a comentat scurt ce a văzut în acest spital: „Aici la Psihiatrie condițiile care sunt acolo aduc atingere însăși demnității umane”.

 

A arătat că a fost afectat mai ales în zona în care sunt cazați bolnavii cronici.

 

Probleme a găsit și la Spitalul Municipal Dorohoi, mai ales în zona blocului alimentar.

 

„Am mers în primul rând în blocurile alimentare, într-adevăr acum este o mare problemă, noi încercăm să luăm măsuri împotriva coronavirusului unde să zicem că e cumva stăpânită situația. În schimb, în spitalele noastre avem focare efective, viruși și tot felul de bacterii. Cel puțin la Dorohoi am găsit lucruri grave, te duci cu o altă problemă și te trezești cu enterocolită, în condițiile în care aveau peste 3 tone de cartofi și ceapă încolțită”,

Eduardt Cozminschi, președinte ANPC

 

Dacă ar fi fost să aplice reglementările legale la literă, șeful ANPC susține că ar fi trebuit să închidă bucătăria de la Spitalul Dorohoi însă această măsură drastică ar fi lăsat sute de bolnavi fără mâncare.

 

„În spațiul acela de depozitare a alimentelor, undeva o ultimă cameră arăta groaznic. Era la subsol și probabil erau sparte conductele sanitare. În baza HG 700/2012 avem atribuții privind fapte care aduc atingere integrității și sănătății consumatorilor. Și eu cred că lucrurile astea aduc atingere, nu?”

Eduardt Cozminschi, președinte ANPC

 

Deocamdată, președintele ANPC a anunțat că a suspendat verificările în unitățile spitalicești din cauza coronavirusului.

loading...
DEZASTRU și la spitalul din Dorohoi – GALERIE FOTO & VIDEO cu ce au găsit comisarii de la Protecția Consumatorilor
DEZASTRU la Spitalul de Copii – IMAGINI făcute publice de Protecția Consumatorilor – GALERIE FOTO

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Bătaie sângeroasă în familie, de la o bucată de pământ! Tânărul luat cu elicopterul mușcat de câini, tatăl lui bătut cu telefonul în cap
Totul a pornit de la o turmă de vite care păștea pe un teren deținut de victime.
Elev prins de gât și izbit de gard, agresorul i-a luat telefonul / Taxă de protecție cerută lângă școli
Din nefericire cazurile de violență în care sunt implicați copiii când merg la școală continuă să crească.
Botoșaniul sub secetă severă: Producții mai puține în acest an, hectare întregi de culturi compromise
Agricultura județului Botoșani se confruntă în acest an cu o secetă pedologică pronunțată. Iar afectate sunt atât culturile înființate în toamna anului 2021 cât și cele din primăvara acestui an.
Avertisment de la un prim-procuror: Tot mai mulți șoferi drogați în trafic – Presupun că sunt și adolescenți care consumă prin parcVIDEO
Mirajul marilor orașe are și părțile lui negative, iar una dintre acestea este expunerea tinerilor la anturaje toxice în care se consumă alcool, dar și alte substanțe interzise.Botoșaniul, un oraș mic, a fost ferit de astfel de pericole în trecut. Însă lucrurile par să se înrăutățească și la noi.
Tezaur mutat într-un spațiu al bancherilor din centrul orașului, neștiut și abandonat mai bine de un deceniu – VIDEO & GALERIE FOTO
Imagini mai puțin obișnuite pot fi observate în aceste zile în centrul municipiului.Iar parcarea din Piața Revoluției a fost restricționată parțial.
Raed Arafat a venit neanunțat la Botoșani și a aflat de ce sunt pacienții nemulțumiți de personalul din UPU – VIDEO
Secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a efectuat o vizită inopinată în Botoșani, la structurile care-i sunt în subordine.A venit de la Suceava și a fost interesat de mai multe aspecte privitoare la modul în care se desfășoară activitatea pe situații de urgență de la Botoșani.
Zeci de pacienți internați la „Mavromati”: Vizitele au fost reduse, masca obligatorie în incinta spitalului  
La nivelul județului Botoșani numărul îmbolnăvirilor este în creștere, iar la cea mai mare unitate sanitară din județ s-au luat deja o serie de măsuri.
Se poate și fără mici, bere și mult fum! Mii de oameni la ”Street Food Festival”, pietonalul a arătat ca niciodată – GALERIE FOTO 
Cel puțin pentru un weekend, Botoșaniul a intrat în compania selectă a marilor orașe ale țării în care festivalurile înseamnă deja de ani buni cu totul altceva decât mici, coaste, concursuri penibile de băut bere, urină și mult, mult fum. 
Peste 100 de asistenți medicali au absolvit la Botoșani într-un decor încărcat de emoție: Să vă purtați frumos cu toți pacienții indiferent de profesia lor VIDEO & GALERIE FOTO
O nouă serie de absolvenți au încheiat un frumos capitol din viața lor, după cursurile de trei ani în cadrul Școalii Postliceale ”Prof.dr.doc. Enescu Longinus” din Botoșani. Un capitol care le dă aripi pentru viață, dar care implică și o mare responsabilitate în exercitarea profesiei.
GALERIE FOTO Lume, lume pe Unirii, a început Street Food Festival! Vunk deschide porțile primei ediții de la Botoșani – PROGRAMUL pe zile
După cum am anunțat deja în Botoșăneanul, astăzi este prima zi de festival culinar pe Pietonalul Unirii. Încă de vineri la amiază, botoșăneni de toate vârstele au venit pe Pietonalul Unirii pentru a mânca din delicioasele produse. 
Ministrul Rafila a inaugurat noul UPU cu alai social democrat într-o mare de personal medical și liberali (ne)poftiți – GALERIE FOTO & VIDEO
Termenul de finalizare al lucrărilor a fost stabilit prin contract ca fiind data de 31 august 2022.Lucrările la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) au fost finalizate deja și, cu o lună de zile înainte de termen, investiția a fost inaugurată.
Colac de salvare pentru oraș? S-a hotărât: toate instalațiile de căldură și apă calde NU pot fi vândute de executor 
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a adoptat luna aceasta o hotărâre, care deși nu face referire strict la Primăria Botoșani și fosta societatea de termoficare, aflată în faliment, privește în mod direct edilii și nu numai. 
Botoșaniul anului 2022: Tinere duse de părinți la Medicina Legală ca să vadă dacă mai sunt virgine
Anual la Botoșani sunt situații de acest gen când părinții doresc să afle dacă fiicele mai sunt virgine și în acest sens solicită eliberarea unui certificat.
Lina și Gherghina nu au fost singurele siameze separate de medicul cu rădăcini botoșănene: Aveam 48 de ani când am plecat - FOTO
S-au scurs aproape 40 de ani de la celebrul caz al siamezelor Lina și Gherghina, fetițele din Botoșani care au fost separate printr-o intervenție chirurgicală extrem de complicată.
Musulmanul care a auzit de Botoșani datorită Sfântului Ioan Iacob / Biserica din marginea orașului a ”îmbrăcat” o altă biserică - FOTOGALERIE
Când a fost gata biserica nouă, cea veche a fost dată jos, îngropată în fundația noului lăcaș de cult și apoi s-a turnat placa de beton. 
Niculina Mocanu condusă pe ultimul drum de colegi și prieteni, un preot apropiat i-a fost alături – VIDEO & FOTOGALERIE
Colegii, prietenii și membrii familiei și-au luat rămas bun de la cea care a fost Niculina Mocanu, funcționar în cadrul Primăriei municipiului Botoșani.
Este OFICIAL, peste 2.000 de botoșăneni amendați „pe nedrept” după vacanțe, își primesc banii înapoi
La nivelul județului Botoșani s-au dat peste 7.000 astfel de sancțiuni și sunt numeroase persoane care au achitat deja.
IMAGINI surprinse lângă Botoșani, un băiat distruge un stâlp de iluminat public, tatăl lui a aruncat cu bărdița după primar – VIDEO
Actele de vandalism asupra bunurilor aflate pe domeniul public sunt în continuare mai multe decât ar trebui.
2 milioane de euro! Mastodont scos din nou la vânzare, ”castelul” rămas neterminat se vinde acum la jumătate de preț - FOTO
În urmă cu şapte ani, aceeaşi clădire era scoasă la vânzare cu prețul de pornire de 4 milioane de euro.
De neoprit: Femeie arestată pentru tentativă de omor după ce a rupt pentru a doua oară în bătaie un bărbat, nefericitul a contraatacat cu o lopată
Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a unei  femei pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de  omor calificat. Respectiva se afla la a doua astfel de faptă, după alta comisă în 2015, la Botoșani. 
Păi, atunci in sediile polițiilor orășenești și comunale unde gresia , faianța si apa trasă încă nu s a inventat ce e ? ,,pericol public,,?
29 februarie 2020, 20:24
Spitalele arată bine doar în sectorul unde sunt cazati şmecherii targului, adică nepoţeii lui moş Stalin. În rest scapă cine e norocos.
29 februarie 2020, 19:14
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Și din partea noastră, și din partea autorităților, se poate mai mult. Aș fi vrut, de exemplu, pentru acest proiect cu campania gratuită să-mi strângă și mie mâna un oficial. Sau cineva. Să-mi zică: bravo că ai făcut ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8909 lei
USD
Dolarul SUA
4.7450 lei
CHF
Francul elveţian
5.0380 lei
GBP
Lira sterlină
5.7696 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5548 lei
XAU
Gramul de aur
272.6466 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2455 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2438 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3761 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.7206 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2009 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6575 lei
Vremea
astăzi
Botosani
30.5 o C
Dorohoi
30.5 o C
Bucecea
29.3 o C
Darabani
29.4 o C
Saveni
31.0 o C
Ştefăneşti
26.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.