Top News
Guvernul Ciucă a netezit din prima zi calea schimbării prefecților: Cele două variante de la Botoșani

Prima măsură a guvernului Ciucă, Ordonanța de Urgență privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a fost publicată joi seară în Monitorul Oficial.

Să poată toată lumea


Potrivit acesteia, poate fi numită în funcția de prefect, respectiv de subprefect o persoană care nu a absolvit programele de formare specializată, cu condiția ca în termen de maximum doi ani de la data emiterii actului de numire în funcție să absolve un astfel de program. Anterior, termenul fusese de un an.


”La articolul 251, alineatul (2,3) se modifică și va avea următorul cuprins: „(2,3) Prin excepție de la prevederile alin. (2,1) lit. f), poate fi numită în funcția de prefect, respectiv de subprefect o persoană care nu a absolvit programele de formare specializată, cu condiția ca în termen de maximum 2 ani de la data emiterii actului de numire în funcție să absolve un astfel de program”,


OUG 121/25 noiembrie 2021.

 

Prefectul, stabilit în funcție de cine deține șefia CJ


Înainte de învestirea Guvernului, liderii PNL și PSD de la Botoșani susțineau că nu s-a discutat oficial în cadrul noii coaliții și despre împărțirea funcțiilor de prefect și subprefect.


Neoficial, s-ar lua în calcul două variante. Prima ar fi aceea ca acolo unde social-democrații dețin președinția Consiliului Județean, liberalilor să le revină postul de prefect și invers, adică exact situația actuală de la Botoșani.


A doua variantă este totul pe dos, în sensul în care șefia Prefecturii să fie preluată de partidul care are deja conducerea CJ.

 

Șanse mici pentru Nechifor să rămână în funcție


În oricare dintre variante, șansele lui Dan Nechifor de a mai rămâne multă vreme pe post sunt reduse. Biroul Politic Județean al PNL a votat deja susținerea lui Sorin Cornilă pentru numirea în locul ex-finanțistului. Pe de altă parte, liderii social-democrați botoșăneni sunt exasperați de valul de hotărâri de Consiliu Județean și mai ales de Consiliu Local atacate de prefect. Ei îl văd pe Dan Nechifor ca o unealtă prin care Costel Șoptică și Cătălin Flutur încearcă să blocheze activitatea Doinei Federovici și a lui Cosmin Andrei, pesediștii în fața cărora au pierdut alegerile locale de anul trecut.


În ceea ce privește cele două funcții de subprefect, acestea vor fi împărțite în cadrul negocierii pentru postul de subprefect.


De altfel, după demiterea Magdei Oleniuc în prima decadă a lunii septembrie, în locul său Executivul nu a numit o altă persoană, așteptându-se tocmai finalizarea negocierilor pentru formarea noului Guvern.

 

loading...
Este oficial: De față cu Dan Nechifor liberalii au votat noul prefect
Aleșii „cu picioarele în apă rece” după ce prefectul a atacat și hotărârea cu accesul copiilor pe terenurile de sport – VIDEO


DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
PROTEST eșuat la Botoșani, împotriva prețurilor uriașe la carburanți: Doar noi, ăștia suntem săracii orașului VIDEO & GALERIE FOTO
„Pe Facebook aveam o participare de vreo 200 de persoane și chiar eram îngrijorată că nu ne ajung pancartele”, explica una dintre organizatoarele protestului anunțat în 30 iunie în toată țara, și implicit la Botoșani.
La peste 30 de grade în stradă! Protestatari percheziționați de jandarmi, „negocieri” cu șefii județului:  Promisiunile nu ne țin de foameFOTO & VIDEO
Pe o vreme caniculară, cu temperaturi de peste 30 de grade, aproape 200 de angajați au ieșit astăzi în Piața Revoluției pentru a-și striga nemulțumirile.
Puțini, dar buni: Liceul dintr-o comună din Botoșani unde aproape toți elevii au luat bacalaureatul - Cheia succesului este echipa
Performanță obținută de elevii unui liceu din mediul rural. Din cei opt candidați înscriși, șapte au promovat examenul și chiar cu note mari.
Când Bahluiul izvorăște din Botoșani - Viorel Ilișoi și-a lansat cartea de interviuri acasă: Problema vieții literare din Iași nu este numai a Iașului, ci a întregii Moldove - GALERIE FOTO
Viorel Ilişoi şi-a lansat la Botoșani cartea ”Viața literară pe Bahlui”, în cadrul generos al Galeriilor de Artă ”Ștefan Luchian” și în prezența unui public numeros.
Tricolorul sărbătorit în centrul orașului cu subsecretar de stat, oficialități și o mulțime de botoșăneni: Să cinstim simbolurile naționaleFOTO & VIDEO
Ca în fiecare an, festivitatea a avut la intersecția străzii Cuza Vodă cu Marchian, zonă denumită drept Piața Tricolorului.
EXCLUSIV: Profesori propuși pentru funcții la Inspectoratul Școlar Județean: Părăsesc instituția jumătate dintre inspectorii susținuți de PNL - LISTA
După modificările aduse în structura de conducere a Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Botoșani pe parte de inspector școlar general și adjuncți, noi schimbări sunt anunțate pentru începutul săptămânii viitoare.
ASTĂZI: Femeile liberale și-au ales președintele înconjurate de bărbații puternici ai partidului – GALERIE FOTO & VIDEO
Sala Mihai Eminescu a Hotelului Rapsodia a găzduit astăzi de la ora 10:00 conferința de alegeri a structurii de conducere din Organizația Municipală a Femeilor Liberale.Alegerile reprezentantelor doamnelor din municipiu au avut loc cu susținere din partea liderilor PNL Botoșani.
Certat cu mai toată lumea... Iftime începe să dezvăluie motivele plecării lui Croitoru: Chiar din zona asociaților mei
A doua zi după ce Marius Croitoru a semnat cu FC U Craiova 1948, patronul fostei sale formații a început să vorbească despre motivele pentru care tehnicianul nu și-a prelungit șederea la FC Botoșani și care au fost învăluite în mister.
Festival româno-ucrainean pe Pietonalul Unirii, timp de trei zile! Botoșănenii așteptați la spectacole, parade de costume, piese de teatru, dans și expoziții – PROGRAMUL
Manifestațiile au loc grație unui proiect transforntalier România – Ucraina implementat de Primăria municipiului Botoșani și Departamentul pentru Dezvoltare Economică, Ecologie și Eficiență Energetică din cadrul Primăriei Ivano Frankivsk, Direcția Județeană de Cultură și Centrul de Resurse pentru Dezvoltare Municipală și Regională.
Loading...
De la Casa Sofian la „catedrala” orașului: CJ-ul dă bani pentru lucrări la mai multe unități de cult – LISTA
Proiectul de hotărâre privind „acordarea de sprijin financiar din bugetul propriu județean pe anul 2022 unor unități de cult din județul Botoșani aparținând cultelor religioase recunoscute în România” va fi supus dezbaterii în cadrul ședinței ordinare de la începutul săptămânii viitoare. 
Controale (ne)anunțate la unitățile medicale din Botoșani, amenzi pentru chiul de la serviciu și nereguli la concedii
Mai multe acțiuni de verificare au fost efectuate de către corpul de control al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Botoșani la diferiți furnizori medicali din județ.
Sfinții Botoșanilor - Cum au plâns comuniștii lângă Părintele Paisie Olaru, duhovnicul românilor
Astăzi se împlinesc 125 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari duhovnici ai României, născut într-un sătuc din Botoșani.
Ele sunt fetele din Botoșani care uimesc România cu o cobză și un acordeon – GALERIE FOTO&VIDEO
Muncesc de la vârste fragede, își poartă copilăriile pe nesfârșitele drumuri între școală și studiourile muzicale, însă nu de puține ori munca, talentul, determinarea, bucuria și perseverența nu sunt de ajuns pentru a fi cunoscuți de public.
Prietenie de 100.000 de euro încheiată festiv la Edineț! Asociație din Botoșani primită de oficialitățile moldovene cu mulțumiri și promisiuni – VIDEO & GALERIE FOTO
Proiectul ”CBC Heritage T.E.A.M. Together Everyone Achieves More” a fost finalizat în mod oficial. După conferința de închidere organizată de Asociația B-Right Media la Botoșani, în data de 7 iunie, a urmat activitatea în oglindă din Republica Moldova.„Un proiect frumos la Edineț, un proiect frumos dar sigur, transfrontalier”, a descris pe scurt primarul de la Edineț colaborarea transfrontalieră.
Loading...
Concurs pentru șefia unei instituții cu toți candidații PICAȚI, s-au făcut de rușine după contestații
Cei doi candidați au susținut la București proba scrisă, însă nu au reușit să obțină punctajul necesar pentru a putea fi admiși.
Depozitul de gunoi al județului, la câteva zile până la suspendarea autorizației, directorul de la Mediu în fața deciziei carierei
Imaginile de la Primăria sectorului 1 cu mormane de gunoaie rămase necolectate pe străzile capitalei ar putea să apară și la Botoșani, unde problema majoră care stă nerezolvată la depozitul de la Stăuceni nu pare să fie conștientizată la adevărata-i dimensiune.
Măcel, măcel! / Copiii țipau, țipau oamenii VIDEO S-a lansat documentarul realizat de TVR 1 și Botoșăneanul despre accidentul de la Huțani
Cu 15 zile înainte de data la care se împlinesc 42 de ani de la accidentul de la Huțani, Televiziunea Română a prezentat în premieră documentarul ”Autobuzul morții” realizat de echipele de la ”Adevăruri despre trecut” TVR, producător Raluca Rogojină și de la ziarul Botoșăneanul, redactor șef Gabriela Erdic.
EMINESCU la 133 de ani de la moarte: Mai este Eminescu botoșănean? / Cum a evoluat literatura română? / Îl dăm afară din Cetate sau îi cinstim memoria?
Un omagiu adus lui Eminescu, omagiu care iese din sfera formalismului, din dulceața poetică în care ne-am complăcut zeci de ani. Patru scriitori și doi istorici au răspuns provocării de a vorbi despre Poet.
DEMERS jurnalistic: Botoșăneanul și Televiziunea Română, anchetă comună despre cel mai tragic accident rutier al României, documentarul va fi difuzat pe 14 iunie – VIDEO
Botoșăneanul a demarat în vara anului trecut o investigație privitoare la cea mai mare tragedie rutieră din România, care s-a petrecut la Botoșani. Un demers care a implicat o documentare efectuată de-a lungul a opt luni căruia i s-a alăturat și o echipă a Televiziunii Române coordonată de producătorul Raluca Rogojină.
HALUCINANT: Minoră violată de toți cei trei frați, tatăl ridicat de polițiști alături de băieții săi
Caz șocant petrecut într-o familie din Botoșani. 
Bla bla bla
28 noiembrie 2021, 14:33
Dar ce ne facem cu duduia de la Coșula, că a ratat murăturile anul ăsta? Măcar zacusca să n-o piardă, că la altceva e greu de spus la ce s-ar pricepe..
27 noiembrie 2021, 20:37
”La articolul 251, alineatul (2,3) se modifică și va avea următorul cuprins: „(2,3) Prin excepție de la prevederile alin. (2,1) lit. f), poate fi numită în funcția de prefect, respectiv de subprefect o persoană care nu a absolvit programele de formare specializată, cu condiția ca în termen de maximum 2 ani de la data emiterii actului de numire în funcție să absolve un astfel de program”,Numai in politica si la fabricile de confectii se fac angajari de necalificati urmand ca specializarea sa se faca la locul de munca. Si mai vrem ca lucrurile sa mearga bine...
27 noiembrie 2021, 20:19
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Pentru schimbările de la Inspectoratul Școlar dle primar, vă spun sincer acum, au fost făcute de comun acord. Deci, am avut o discuție eu și cu dna Macovei înainte ca aceste schimbări să se fi produs. Asta ca să știți ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9448 lei
USD
Dolarul SUA
4.7348 lei
CHF
Francul elveţian
4.9342 lei
GBP
Lira sterlină
5.7408 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4944 lei
XAU
Gramul de aur
274.8111 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2474 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2354 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2560 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6859 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1999 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6647 lei
Vremea
astăzi
Botosani
27.7 o C
Dorohoi
25.7 o C
Bucecea
27.4 o C
Darabani
25.1 o C
Saveni
26.0 o C
Ştefăneşti
21.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.