Top News
Botoșani și Chișinău, unite muzical în ”Odă bucuriei” cu peste o sută de oameni pe scenă – VIDEO & GALERIE FOTO

În săptămâna în care s-au sărbătorit 105 ani de la unirea Basarabiei cu România, filarmonicile de dincolo și de dincoace de Prut au construit un pod muzical între cele două țări care cândva au fost una singură.

Un concert plin de semnificații


În baza unui acord pe care managerii Mirel Manea și Svetlana Bivol l-au semnat la începutul toamnei precedente, Filarmonica ”George Enescu” Botoșani și Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici” Chișinău au aniversat evenimentul din 27 martie 1918 printr-un dublu concert.


Orchestrele reunite au susținut pe 23 martie un spectacol la Palatul Republicii din capitala Moldovei și pe 31 martie altul, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Botoșani.


Vineri a fost așadar rândul Botoșaniului să fie gazda unui spectacol plin de semnificații, în care sub bagheta maestrului Horia Andreescu s-a cântat Simfonia nr. 9 de Ludwig van Beethoven.

 

”Cu voia lui Dumnezeu ne vom mai vedea”


Frumoasă coincidență, dirijorul a revenit la Botoșani după exact 20 de ani. Acum două decenii a participat la un spectacol care s-a înscris în rândul celor dedicate sărbătoririi a 50 de ani de existență ai Filarmonicii, pentru ca în 2023 să își dea concursul în cadrul celei de-a 70 – a stagiuni a instituției Consiliului Local.


”Când o să fie stagiunea de 100 de ani o să am și eu 106 ani și cu voia lui Dumnezeu ne vom mai vedea. Eram îndoit, să vin, să nu vin... Țineam minte începuturile acestei orchestre, când erau prea puțini absolvenți de Conservator, oameni profesioniști, formați în școli bine puse la punct, dar totuși exista dorința de a face frumos, de a face muzică, de a comunica prin muzică. Și se pare că de doi ani dl Mirel Manea reușește acest lucru. Și a reușit până la urmă cu diplomație să mă determine și pe mine să vin aici și nu îmi pare rău”,


Horia Andreescu, dirijor.

 

Botoșaniul muzical într-o companie selectă


Botoșani se înscris astfel pe lista orașelor privilegiate în care s-a pus în scenă un spectacol sub bagheta unuia dintre cei mai mari dirijori ai României.


A susținut numeroase concerte în peste 20 de țări europene, de la London Symphony Orchestra, Wiener Symphoniker, Royal Philharmonic Orchestra, Filarmonicile din Amsterdam și Stuttgart la orchestrele simfonice din Ierusalim și Nagoya și la Orchestrele Radio din Madrid și Leipzig.


A fost dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu” din București și până ce să se pensioneze, timp de aproape două decenii a fost directorul artistic și dirijorul șef al Orchestrelor și Corurilor Radio România.


”Dacă reușim că comunicăm în ziua de astăzi este pentru faptul că cei care au fost la Primăria Botoșani ani de zile, de la bun început, într-o perioadă dificilă prin care am trecut – nu că acum e mai ușor, dar e altcumva - au reușit să păstreze acest corp frumos care este reprezentativ pentru orașul Botoșani”,


Horia Andreescu, dirijor.


Astfel că vineri seară a coordonat o reprezentație în care sutele de melomani prezenți în sală și-au ținut deseori respirația pentru a lăsa muzica să triumfe.

 

Emoții până la Chișinău


Iar finalul a fost unul apoteotic. Capela Corală Academică “Doina” din Chișinău, formată din peste 40 de persoane și-a făcut apariția pe scenă în partea a doua și a întregit un spectacol la care și-au dat concursul peste o sută de muzicieni din Botoșani și Chișinău.


Și care a fost urmărit cu mare emoție din sală inclusiv de conducătoarea Filarmonicii din capitala Republicii Moldova.


A fost acel schimb, acel dialog cultural care s-a produs foarte frumos și Chișinău și la Botoșani și să știți că prețuim foarte mult această colaborare și acest parteneriat. Este un lucru nespus de important și managerul acestei Filarmonici, dl Mirel Manea, știe să pună accentele corect și să scoată în evidență adevăratele valori”,


Svetlana Bivol, director general Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici” Chișinău

 

svetlana bivol

 

O surpriză la final


Spectatorii de la Botoșani au avut parte și de o surpriză. Sfârșitul Simfoniei nr.9 nu a fost și cel al concertului. Fiindcă tot a fost un spectacol al unirii – ”Odă bucuriei” devenind în 1972 imn al Uniunii Europene -  instrumentiștii au ținut să ofere un cadou oamenilor prezenți în sală și au cântat ”Rapsodia Română” de George Enescu.


Ropote de aplauze au însoțit finalul concertului. Cum spectatorii s-au ridicat în picioare și nu dădeau vreun semn că s-ar opri din ovații, la un moment dat dirijorul a început să îi scoată la propriu de pe scenă pe instrumentiști spre amuzamentul melomanilor.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Filarmonica Botoșani, concert la Palatul Republicii din Republica Moldova alături de Filarmonica Chișinău dedicat Zilei Unirii Basarabiei cu România, ministru și ambasador printre spectatori – GALERIE FOTO
Cristi Minculescu & Felicia Filip, impresionați după spectacolul cu Filarmonica Botoșani, au povestit în direct la Antena 1: La un moment dat parcă eram printre steleVIDEO

 

 

Eroii sărbătoriți la Botoșani pe găști politice: Pleiadă de oficialități la cimitir, unii cu pozele, alții cu pomana – FOTO & VIDEO
Politicieni, militari, preoți și simpli botoșăneni au putut fi văzuți joi la Cimitirul Pacea acolo unde a fost marcată Ziua Eroilor.
Conducătorul Filarmonicii Botoșani, omagiu plin de amar la cavoul lui George Enescu din Paris: Mormântul celebrului compozitor român se poate confunda cu al oricărui anonim VIDEO & FOTOGALERIE
Spre finalul stagiunii numărul 70, aniversată cu o serie de concerte grandioase, Filarmonica ”George Enescu” din Botoșani a marcat șapte decenii de existență și printr-un omagiu adus marelui muzician căruia instituția îi poartă și numele.
Protestul romilor rupt în două: Politicienii de la Botoșani lăsați în pace, „grosul” a plecat la București: Vrem condiții! FOTO & VIDEO
 Organizatorii anunțau o prezență de peste 400 de romi. În realitate s-au strâns în jur de 200 de persoane.
Retroparada la Botoșani: Mașini unicat expuse pe Pietonalul Unirii, a apărut și Miliția – GALERIE FOTO&VIDEO
Vremea frumoasă de duminică i-a făcut pe mulți botoșăneni să prelungească plimbarea pe Pietonalul Unirii, acolo unde în special copiii au avut parte de o adevărată distracție.
Percheziții de amploare în nordul județului, s-au ridicat arme, cartușe și țigări – VIDEO & GALERIE FOTO
Poliția orașului Darabani, cu sprijinul Serviciului Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, Biroului pentru Protecția Animalelor, Secției  7 Poliție Rurală Darabani și Poliției municipiului Dorohoi au pus astăzi în executare 18 mandate de percheziție domiciliară la locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii de contrabandă.
REVOLTĂ cu peste 400 de romi la Botoșani: Asalt pe străzi, se vor picheta sedii de partide
Acțiunea de protest a fost anunțată de liderii comunității minoritarilor de la Botoșani.
Holograf a încins doamnele și domnișoarele într-un show cu muzică, motociclete, rochii de mireasă și... ”puțin venin” – VIDEO & GALERIE FOTO
18 ianuarie 2020... Sala Polivalentă din Botoșani se umple până la refuz la concertul ”Holograf Simfonic” conceput de impresarul artistic Liviu Sorinel. După numai două luni țara se închide din cauza pandemiei, spectacolele se anulează, viața se mută pe internet.
Artiști optzeciști în Galeriile botoșănene, un demers de recuperare a culturii – GALERIE FOTO
Muzeul Județean Botoșani găzduiește până pe 19 mai, pe simezele Galeriilor de Artă ”Ștefan Luchian”, expoziția ”Artiști 8-zeciști… în Galeriile botoșănene”.
Lidera romilor de la Prefectură, înmormântare cu polițiști și jandarmi în Centrul Vechi, după un priveghi nocturn cu lăutari - VIDEO & GALERIE FOTO
Semiramida Bălan, fost funcționar în cadrul Prefecturii Botoșani și lider al comunității rome a fost condusă astăzi pe ultimul său drum.
Oamenii Academiei la Botoșani: ”Cortina de fier” de pe Prut, granița care a schimbat definitiv destine – GALERIE FOTO
Vineri, 5 mai 2023, în sala de lectură a Bibliotecii Județene ”Mihai Eminescu” din Botoșani a avut loc un eveniment care iese din tiparul celor aflate în agenda obișnuită a unei instituții de cultură.
PREMIERĂ la Botoșani: Primăria animată de proiecții luminoase, spectacol impresionant în fața a zeci de oameni – FOTO & VIDEO
Proiectul artistic a fost inițiat de către profesorii Liceului de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani.
Profesor de liceu acuzat de comportament cu tentă sexuală, Poliția infirmă acuzele, prefectul: Vă asigur că voi dispune măsuri imediateVIDEO
De Ziua Internațională a Tineretului, trei liceeni din Botoșani au petrecut o zi în Prefectură iar printre discuțiile purtate s-au atins și subiecte mai... sensibile.
Mult sau puțin? Condamnare cu suspendare pentru un șofer beat turtă care a încercat să mituiască doi agenți chiar în sediul Poliției
În vara anului trecut, Romeo Ștefancu s-a cinstit bine după care a plecat la plimbare cu un Duster. Cu domiciliul în Vârfu Câmpului, a trecut relativ repede granița județului și a ajuns la Zvoriștea.
Popăuți asaltat de mii de botoșăneni, Simion de la AUR a furat startul și l-a sabotat pe Daea – VIDEO & GALERIE FOTO
Stațiunea de Cercetare Popăuți unde se desfășoară Târgul Agroo Zoo în aceste momente, este efectiv blocată de mii de oameni.Drumul național este aglomerat de autoturisme iar polițiștii abia fac față cu dirijarea traficului.
Târgul Agro Zoo deschis de liberali și ceva șefi de pe la centru – GALERIE FOTO
Cea de-a XV-a ediție a Târgului Agro Zoo devenit tradiție în Stațiunea de Cercetare Popăuți și-a deschis sâmbătă porțile, într-o zi cu vreme caldă.
Foișoarele din Parcul Eminescu DEZAFECTATE, proiect cu statui, totemuri și numele orașului în litere volumetrice – FOTOGALERIE
Două dintre foișoarele din cea mai mare grădină publică a orașului au fost dezafectate total.Este vorba despre cel care se afla pe movilița dinspre Aleea Viilor și celălalt poziționat în imediata vecinătate a sediului Poliției din Bulevardul Mihai Eminescu.
Fiul unui patron din Botoșani și-a cumpărat Lamborghini
Un tânăr din cel de-al doilea municipiu al județului și-a achiziționat un bolid de lux.
Zi de mare sărbătoare la Botoșani, sute de credincioși la slujba de resfințire a Bisericii Sfântul Gheorghe – VIDEO & GALERIE FOTO
Au fost momente cu încărcătură spirituală în dimineața zilei de 23 aprilie 2023, la Botoșani.Și un moment istoric, biserica orașului fiind restaurată după ani întregi de luptă cu birocrația și provocări pentru atragerea fondurilor necesare.
Zilele Orașului Botoșani cu mii de creștini pe străzi, IPS Teofan: Procesiunea aceasta să se înrădăcineze și să devină parte a orașului GALERIE FOTO&VIDEO
A fost o reală sărbătoare a creștinătății la Botoșani, oraș care în aceste zile îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul urbei.
Primarii invitați la sfințire, coadă la plecăciuni în fața șefei Județului: A fost nevoie să ajungă la CJ / Cu toată smerenia și recunoștința...VIDEO
Doi primari social democrați și unul liberal au participat la activitatea de sfințire a drumului mănăstirilor de astăzi.
astratex.ro
Sondaj
Este îndreptățită greva cadrelor didactice?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Am avut o durere că nu a fost lângă mine pentru că eu am suferit niște pierderi fizice și emoționale. Și el nu a înțeles pierderea mea fizică. Dar l-am iertat și i-am iertat pe toți din viața mea. Pentru că dacă nu ier ...
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9640 lei
USD
Dolarul SUA
4.6302 lei
CHF
Francul elveţian
5.1284 lei
GBP
Lira sterlină
5.7480 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.3014 lei
XAU
Gramul de aur
290.1652 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2599 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3397 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0306 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4104 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2096 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6665 lei
Vremea
astăzi
Botosani
25.6 o C
Dorohoi
25.7 o C
Bucecea
24.9 o C
Darabani
19.4 o C
Saveni
26.1 o C
Ştefăneşti
15.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.