„Terapia prin tango”, folosită în tratarea unei boli neurologice grave. „Dansul contează și nimeni nu le poate lua asta”

Atunci când sunetul tangoului începe să răsune în sală, Lidia Beltran exorcizează boala Parkinson care o amorţeşte, îl îmbrăţişează pe terapeutul ei şi dansează cu fluiditate şi graţie alături de alţi pacienţi, în cadrul unui tratament inovator lansat de un spital public din Buenos Aires, scrie AFP, preluată de Agerpres.

De 15 ani, aproximativ 200 de pacienţi au participat la atelierele de tango organizate de spitalul Ramos Mejia cu scopul de a studia impactul acestora asupra evoluţiei simptomelor acestei boli neurodegenerative incurabile şi de a oferi instrumente pentru a trăi mai bine în viaţa de zi cu zi, a explicat echipa de neurologi responsabilă de această „terapie prin tango”.

„Una dintre principalele probleme ale bolii este tulburarea mersului, iar tangoul, ca dans bazat pe mers, lucrează asupra opririi şi pornirii paşilor, precum şi asupra strategiilor de deplasare pe ringul de dans”, explică neurologul Nelida Garretto, unul dintre promotorii proiectului.

Rezultatele sunt încurajatoare. Mulţi pacienţi găsesc modalităţi de a atenua simptomele, cum ar fi blocarea motorie a picioarelor, care le „îngheaţă” mersul, subliniază specialista în neurologie Tomoko Arakaki. „O pacientă ne-a spus că, atunci când ‘îngheaţă’ pe loc, încearcă să facă ‘optul’ – una dintre figurile clasice ale tangoului – cu picioarele, iar acest lucru îi permite să iasă din acel impas”, a adăugat ea.

Tangoul favorizează construirea unei „piste senzoriale” care ajută pacienţii să meargă. Ştim că Parkinson necesită tratamente farmacologice. Tangoul este utilizat pentru reabilitarea părţii motorii. Cu ajutorul muzicii, putem ieşi din situaţii complexe, a mai spus Tomoko Arakaki.

Până la vârsta de 66 de ani, Lidia Beltran, diagnosticată în urmă cu doi ani, nu dansase tango niciodată. A început să facă acest lucru în cadrul atelierelor mai sus menţionate şi la recomandarea medicilor. „Dacă este vorba despre a frâna progresia bolii, atunci trebuie să fac asta, trebuie să dansez cu viaţa”, a adăugat ea.

Pe lângă tremurături, lipsa de echilibru, rigiditate şi bâlbâieli în vorbire, boala Parkinson duce adeseori la izolare socială şi depresie. Atelierul acţionează astfel ca un stimulent pentru a evita aceste situaţii. Doamna Beltran povesteşte că acest lucru a ajutat-o să-şi îmbunătăţească stabilitatea, precum şi starea de spirit. „Mâine sunt sigură că mă voi simţi mai bine pentru că astăzi am dansat tango”, a adăugat ea.

Sursa https://www.hotnews.ro