Tânără de 20 de ani AGRESATĂ şi înjurată din senin de un individ

Speriată, tânăra botoşăneanca a sunat imediat la 112.

 

La data de 19 aprilie 2019, în jurul orei 16.30, E.M. (20 de ani), din comuna Vlădeni, județul Botoșani, a sunat la 112 și a anunțat faptul că, în timp ce se afla în satul Pătrăuți, județul Suceava, a fost agresată de către un localnic.

 

Pe la ora 16.00, tânăra se afla în fața porții casei părinților săi, în comuna Pătrăuți. Prin zonă trecea Ilie M.(48 de ani), localnic, într-o căruță. În momentul în care căruțașul a ajuns în dreptul tinerei, acesta a înjurat-o.

 

Deoarece E.M. și-a permis să ceară explicații pentru comportamentul individului, Ilie a coborât din căruță și a tras-o de păr pe tânără, conform ziar de Suceava. E.M. nu a solicitat intervenția unei ambulanțe.

 

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „lovirea sau alte violențe”.


 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

SuperLiga: Programul etapei a 22-a

Redacția Botoșăneanul

Dec 05, 2025