Polițiștii botoșăneni l-au reținut pentru 24 de ore.
Pe 25 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 34 de ani, din orașul Darabani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 24 ianuarie 2026, ar fi condus un autoturism, pe strada 1 Decembrie, din orașul Darabani, fiind sub influența alcoolului. Valoarea indicată de aparatul etilotest a fost de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Față de tânăr a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani.