Bărbatul are cetățenie nepaleză și cel mai probabil făcea parte din rândul personalului de curățenie.
Din primele informații, acesta nu s-a prezentat la program pentru a intra în tură și astfel colegii au mers în cameră să îl verifice.
L-au găsit fără suflare și au apelat numărul unic de urgență 112.
În zonă au ajuns echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță (SJA)precum și ale Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Tânărul care are 25 de ani era în pat și primele concluzii indică faptul ca moartea a survenit în urmă cu mai multe ore.
Cauzele decesului urmează să fie stabilite de medicii legiști în urma efectuării necropsiei.Tânărul nu era cunoscut cu afecțiuni cronice însă colegii ar fi declarat că a consumat în cursul serii precedente alcool.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, având în vedere ca pe corpul tânărului nu se observă urme de violență.