Mario Tudose, fundașul central al echipei FC Argeș, a făcut declarații după înfrângerea suferită sâmbătă seară de piteșteni, scor 0-2, în deplasare, cu Rapid. Acesta a vorbit și despre interesul mai multor echipe din SuperLiga pentru serviciile sale.
Recent, Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a declarat că Mario Tudose reprezintă o țintă pentru formația din Ștefan cel Mare, însă prețul solicitat de conducerea alb-violetă a fost considerat prea mare pentru bugetul "câinilor". Între timp, și Universitatea Craiova a manifestat interes pentru transferul lui Tudose, conform Orange Sport.
"(n.r. două șuturi pe poartă, două goluri pentru Rapid în acest joc) Nu cred că e prima oară. Asta e echipa lor, așa sunt construiți. Tratează fazele cu maximă seriozitate. Au jucători de calitate clar, care au execuții.
Am avut și noi momente bune. Din păcate, nu am reușit să marcăm. Poate dacă marcam un gol, intram în meci. Am mai avut bara aceea prin Matos. Era 2-1, se putea întâmpla orice. Și la 2-0 am încercat să marcăm, dar nu am reușit.
Sursa https://www.hotnews.ro