Howard Lutnick, secretarul american al comerțului, a transmis companiei olandeze ASML că Washingtonul este îngrijorat de posibilitatea ca una dintre cele mai importante mașini ale sale pentru fabricarea cipurilor să fi ajuns în China cu încălcarea restricțiilor la export impuse sub conducerea SUA, relatează agenția Bloomberg, preluată de Reuters.
Potrivit surselor Bloomberg, Lutnick și-a exprimat aceste preocupări față de conducerea de rang înalt a companiei olandeze în cadrul unei serii de întâlniri, referindu-se la mașinile de litografie cu ultraviolete extreme (EUV) ale ASML.
ASML, companie cu sediul în Olanda, produce mașinile care fac posibile inclusiv cipurile pentru inteligența artificială. Compania olandeză fabrică practic singurele echipamente din lume capabile să imprime modelele microscopice pe plăcile de siliciu care definesc cei mai avansați semiconductori.
Acest monopol de care depind producători de cipuri din întreaga lume a făcut ca ASML să fie considerată o companie de importanță capitală pentru economia mondială. „Boom”-ul tehnologiei AI a transformat-o de asemenea în cea mai valoroasă companie din Europa, ea fiind evaluată la peste 743 miliarde de miliarde de dolari.
Mașinile EUV au aproximativ dimensiunea unui autobuz școlar, necesită luni întregi pentru a fi asamblate și costă între 200 de milioane și peste 400 de milioane de dolari fiecare, în funcție de generație.
„ASML nu a livrat niciodată o mașină EUV în China și nici nu a expediat în China vreo componentă, vreun modul sau echipament proiectat special pentru a fi utilizat într-o mașină EUV”, a declarat ASML într-un comunicat transmis Reuters prin email.
Comentarii asemănătoare au fost făcute de Christophe Fouquet, CEO-ul companiei olandeze, chiar luna trecută.
„Pentru a face inginerie inversă asupra unui sistem, mai întâi trebuie să ai acel sistem. Iar în China nu există nicio mașină EUV – nu am livrat niciodată astfel de echipamente acolo. Știm unde se află toate echipamentele pe care le-am livrat. Sunt fie în uz la clienți, iar pe acelea le monitorizăm, fie au fost demontate și au revenit la noi”, a declarat Fouquet într-un interviu mai amplu acordat site-ului TechCrunch.
Sursa https://www.hotnews.ro