Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a scos din nou la concurs posturile de director general de la structurile județene din peste 30 de unități administrativ-teritoriale, inclusiv de la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Botoșani.
După ce la examenul de luna trecută toate cele trei candidate au picat încă de la proba scrisă, iar două dintre ele au formulat contestații care au fost respinse, de această dată s-au înscris patru persoane.
Din nou însă CNAS a secretizat numele participanților, devenind o obișnuință în România ca instituțiile PUBLICE să invoce GDPR-ul pentru a nu prezenta candidații, fără a specifica exact care articol din regulamentul privind protecția datelor personale prevede expres acest lucru.
În aceste condiții informațiile privind pretendenții pentru șefia CAS Botoșani sunt neoficiale.
Ar fi vorba de cele trei doamne care au candidat și data precedentă: consilierul județean Mirela Saucă, fostul director al Spitalului de Pneumoftiziologie, Cristina Bahrin și directorul economic al CAS Botoșani, Veronica Andronachi.
Lor li s-ar fi adăugat Alina Mustiață, abia numită director general interimar al CAS Botoșani.
16 iunie este data la care va avea loc concursul.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024