Ştiri
Un luptator de arte marțiale, închis în Penitenciarul Botoșani, i-a transmis un mesaj lui Gigi Becali

După ce la TV a fost difuzat un interviu cu Gigi Becali realizat acasă la el, luptătorul de arte marţiale mixte, Ghiţă Ignat i-a transmis un mesaj din închisoare.

”L-am văzut pe acest bărbat dezlănțuit ca o fiară”

”Pe data de 25 decembrie 2016, una dintre televiziunile de știri din România a difuzat un interviu în direct cu domnul Gheorghe Becali, interviu realizat acasă la dumnealui. Fiind în penitenciar am timp mult la dispoziție, astfel urmăresc în special televiziunile de știri. L-am văzut pe acest bărbat dezlănțuit ca o fiară, spunând lucruri slabe și multe lucruri lipsite de sens.” scrie sportivul pe blogul personal.

 

” N-ar fi fost pentru prima oară, însă de această dată a atins subiecte sensibile, foarte sensibile. Au trecut două zile și n-am văzut nici un om de televiziune să ia atitudine, probabil că în contextul politic actual, ceea ce spune Becali nu are mare importanță.

 

Vă înșelați dacă gândiți așa, are importanță ce zice acest om, de ce? Pentru că are o mare notorietate, mulți fani, conduce o echipă cu un mare număr de fani, iar atunci când iese cu declarații, mulți sunt ochi și urechi. Scriu acest mesaj, deși nu sunt un om care ar putea fi ascultat, mai ales că sunt un deținut, scriu dintr-un penitenciar, sunt șanse mici ca dintre aceste rânduri să ajungă și la urechile domnului Becali. O fac însă din inimă și din dragoste pentru Dumnezeu și pentru semeni.

 

”Un mesaj drăcesc”

Domnule Becali sunteți un om care susține că ați citit Scriptura: ce spune Biblia despre cei care seamănă vânt? Culeg ce? Culeg furtună!

 

Nu intru în multe detalii, nu știu cine vă dă învățătură sau de unde ați citit „pildele" pe care ni le-ați spus în direct în seara de Crăciun, însă ceea ce dumneavoastră ați transmis, pe lângă faptul că nu are nimic din Biblie sau creștinesc, a fost din punctul meu de vedere (permiteți-mi să folosesc o expresie de-a dumneavoastră) mai degrabă, un mesaj drăcesc.

 

Om bun, Dumnezeu, în primul rând nu este „religie", nici „ură", nici „mândrie". Am crezut că odată cu condamnările primite veți fi mai smerit, mai înțelept, vă spun asta în calitate de om care v-a simpatizat la un moment dat. Scriu aceste rânduri în calitate de creștin, de om care speră ca Dumnezeu să vă deschidă ochii și inima pentru a vedea în ce mare minciună trăiți.

 

”Ce Biblie citiți dumneavoastră?”

Iisus Hristos, pe care adesea Îl pomeniți, n-a fost un bătăuș, nici un certăreț, citiți ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre Mântuitorul: „Iată Robul Meu pe care L-am ales, Preaiubitul Meu, în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El, şi va vesti Neamurilor judecata. El nu Se va lua la ceartă, nici nu va striga. Şi nimeni nu-I va auzi glasul pe uliţe. Nu va frânge o trestie ruptă şi nici nu va stinge un fitil care fumegă..." Evanghelia după Matei 12:18-20.


De care duh sunteți însuflețit când tunete și fulgere ies din gura dumneavoastră? Ce fel de creștinism promovați când oricare om ce nu gândește ca dumneavoastră devine o țintă a cuvintelor de ocară, în loc să devină o țintă a rugăciunilor dumneavoastră?

 

Ne-ați spus despre faptul că învățătura pe care dumneavoastră ați primit-o spune că lovindu-ți dușmanii cu palmele îți „sfințești mâinile". Ce Biblie citiți dumneavoastră? Uitați ce spune cea pe care o am eu în celulă: „Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc" Evanghelia după Matei 5:44.

 

„Am scris pentru că așa am simțit„

Încă un lucru, ne-ați povestit acea „pildă" despre preotul care dacă îl găsești beat în șanț, nu zici și nici nu gândești conform cu ceea ce vezi, ci mergi și îi săruți mâna, astfel te umpli de duh. De ce fel de duh te umpli? Pentru că Sfânta Scriptură ne vorbește aspru împotriva celor ce beau: „Episcopul (preotul, slujitorul lui Dumnezeu) să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii. Să nu fie nici beţiv, nici bătăuş, nici doritor de câştig mârşav, ci să fie blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani" 1Timotei 3:2,3.

 

Unii se amuză pe seama celor spuse de dumneavoastră și zic că sunteți inofensiv, eu vă consider mai degrabă periculos prin ceea ce spuneți.

 

Când vine vorba de Dumnezeu și de mântuirea sufletului meu alerg la Scriptură, acolo aflu direct de la sursă tot ce vreau să știu. Dar câți oameni fac lucrul acesta? Mulți iau de bună ceea ce aud de la dumneavoastră, înțelegeți de ce am scris că sunteți periculos prin ceea ce spuneți?

 

Mă rog ca Dumnezeu să vă descătușeze din această închisoare a urii în care diavolul vă ține încă închis. Sunt sigur că mai sunt și alți creștini care se roagă ca nu numai dumneavoastră, dar toți oamenii să cunoască pe Dumnezeul cel adevărat. Iar Dumnezeul cel adevărat este dragoste, bunătate, blândețe, pace, bucurie, răbdare, facere de bine, credincioși, înfrânare a poftelor – Galateni 5:22.

 

Probabil că nu veți băga în seamă acest mesaj, mai ales că vine din pușcărie, însă eu am scris pentru că așa am simțit, nu am scris din ură, ci mai degrabă din dragoste, din dorința sinceră de a vă spune că drumul urii este un drum greșit și că există pericolul ca promovând acest drum să faceți și pe alții să meargă pe el.

Dumnezeu să vă binecuvânteze cu o minte și o inimă înțeleaptă! Penitenciarul Botoșani” a mai scris Ghiţă Ignat. (Sursa: România Tv)

loading...

 

Candidatul umaniștilor la șefia CJ: Avem drumuri parcă sunt bombardate, nu poți vorbi în timp ce mergi că îți muști limba
La acțiunea derulată astăzi de Partidul Puterii Umaniste - Social-Liberal (PPUSL) pe Pietonalul Unirii a luat parte și pretendentul partidului la președinția Consiliului Județean.
Puterea umanistă a ieșit la rampă: Noi nu promitem, facem – GALERIE FOTO
Partidul Puterii Umaniste - Social-Liberal (PPUSL) a derulat sâmbătă prima acțiune publică din perioada de precampanie electorală. Mai mulți reprezentanți ai formațiunii conduse la Botoșani de antreprenoarea Corina Dănuță s-au întâlnit cu cetățenii pe Pietonalul Unirii.
Femeia din Botoșani care și-a aruncat nou-născutul la tomberon mai are acasă 4 copii
Vestea că o femeie din Botoșani, abia venită din străinătate, a născut în toaleta unei benzinării, apoi a luat pruncul și l-a aruncat la tomberon, a șocat întreaga țară.
1.350 de infecții și 43 de decese în ultimele 24 de ore, SITUAȚIA pe județe
Autoritățile române au făcut publice ultimele date cu privire la numărul de cazuri de COVID-19, dar și numărul deceselor și al pacienților aflați la ATI.
Directorii Sănătății Publice Botoșani, spor de 40% la salariu pentru lupta cu Covid-ul
Directorii DSP-urilor din întreaga țară, deci inclusiv Monica Adăscăliței, director executiv și Teodor Ferariu, director adjunct la Direcția de Sănătate Publică Botoșani, vor primi sporuri de 40%, iar funcționarii de 30%, pe perioada stării de alertă, stipulează un act normativ aprobat de Guvern.
Incendiu de proporții în județ, se intervine și cu boldoexcavatoarele unui privat – FOTO & VIDEO
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani derulează sâmbătă o misiune de amploare în estul județului, acolo unde un fermier a fost grav lovit de foc.
Botoșăneanca ce reprezintă poporul a atacat la Curte noua lege a carantinei: Izolarea obligatorie trebuie să fie o măsură de ultim resort
Avocatul Poporului a atacat vineri la Curtea Constituțională două articole din noua lege a carantinei referitoare la „izolarea într-o unitate sanitară sau la o locație alternativă atașată unității sanitare”, obligatorie pentru 48 de ore.
ANUNȚ Achiziție servicii promovare
Asociatia B-Right Media invita persoanele interesate sa depuna oferte pentru:
Un studio de videochat din Iasi te invata GRATIS tot ce trebuie sa stii despre arta seductiei!
(P) Intr-o lume dominata de dorinte si fantezii, arta seductiei ramane una dintre cele mai importante cai de acces spre inima unui barbat. Daca vrei sa fii model intr-un studio de videochat, cu atat mai mult trebuie sa inveti toate secretele acestui domeniu, intrucat gratie micilor trucuri pe care doar femeile le pot pune in aplicare vei avea parte de castiguri fabuloase. 
Loading...
Masca obligatorie: Sute de polițiști și jandarmi plus o mulțime de instituții merg pe pietonale, în piețe și centre comerciale
Centrul Județean de Comunicare a transmis faptul că în acest weekend vor fi intensificate controalele.
Zilele Nordului cu maximum 400 de persoane, de la proiecții de film la lucrări de artă stradală: Se pregătesc spectacole în șapte locuri
A șaptea ediție a Zilelor Nordului va avea loc în 28-30 august, exclusiv în aer liber, în Darabani și alte localități din județul Botoșani.
ULTIMĂ ORĂ: Ciocnire VIOLENTĂ între două mașini, persoane rănite salvate de un pompier -  FOTO
Eveniment rutier petrecut în urmă cu puțin timp în Botoșani.
ATAC către primarul Flutur și cu stația de la Rediu: A ținut-o până înainte de campanie ca să o prezinte
Primarul Cătălin Flutur a prezentat joi o investiție realizată de municipalitate pentru soluționarea vechii probleme cu vegetația uscată. Groapa de gunoi de la Rediu a fost reamenajată într-o stație de procesare.
Botoșăneni rămași fără un medicament vital: Huncă, apel către Guvern: Nu trebuie să ne jucăm cu viața acestor pacienți
În cadrul unei conferințe de presă, deputatul Pro România i-a cerut ministrului Sănătății să rezolve problema unor pacienți rămași fără un medicament esențial.
Loading...
Angajați de la DSPSA acuzați că vând la negru materialele instituției: Oamenii din oraș cumpără
Acuzații grave lansate astăzi în cadrul unei conferințe de presă.
Botoșaniul, printre județele cu cele mai puține cazuri de COVID, record de decese în țară – SITUAȚIA pe județe
Grupul de Comunicare Strategică a transmis situația cazurilor de îmbolnăviri. Vestea bună e că la Botoșani situația este sub control.
Comunicat PMP Botoșani: De ce este necesar “Consiliul Înţelepţilor”
Ştim din toate alegerile de până acum, că nici un primar, nu a putut cunoaşte diversele necazuri ale  comunităţii şi că necunoaşterea problemelor este, parțial, şi motivul nerezolvării acestora.
Directorul Urban Serv, contraatac către Flutur cu buruienile din cimitire: O campanie electorală pe bani publici
Directorul Urban Serv, Bogdan Buhăianu, a organizat vineri o conferință de presă în care a răspuns acuzațiilor lansate în cursul zilei de joi de către primarul Cătălin Flutur.
”Din dragoste”, varianta Botoșani: Rog autoarea să mă contacteze - GALERIE FOTO
În plină pandemie, femeile din Botoșani devin parcă mai drăgăstoase, dat fiind că tot mai mulți șoferi își găsesc mașinile decorate cu mesaje de iubire.
Șeful Inspectoratului Școlar Județean a trecut la Pro România
Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp, de către Mihaela Huncă, în cadrul unei conferințe de presă.
Felicitari pentru cele scrise , iar clipele de dupa gratii sa treaca repede si fara urmari mari in viitor!
30 decembrie 2016, 14:48
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Acolo (nr. în Parlamentul European) am învățat niște lucruri extrem de importante, faci compromisuri pentru a ajunge la un consens. Cred că am suficientă experiență ca să îi capacitez pe colegii mei să-și ducă la î ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8375 lei
USD
Dolarul SUA
4.0949 lei
CHF
Francul elveţian
4.4794 lei
GBP
Lira sterlină
5.3607 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8756 lei
XAU
Gramul de aur
271.0003 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2458 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3977 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9510 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0641 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1839 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6494 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.