Trăiesc cu frica-n sân în propriile case și își fac dreptatea așa cum pot, asta pentru că, spun ei, nu găsesc nădejde în poliția din satul lor. Este cazul oamenilor din Vorniceni, care trăiesc într-o teroare continuă și care sunt, parcă, uitați de oamenii în uniformă care ar trebui să îi protejeze.
Că lucrează chiar cu răufăcătorii, că primesc bani ca să îi ascundă, că tergiversează dosare simple, nu au grijă de oameni sau nu îi ascultă – iată, pe scurt, doleanțele sătenilor din comuna Vorniceni la adresa polițiștilor din comună. Sunt doar doi polițiști care se ocupă de liniștea celor trei sate din comună, deși mai sunt încă două posturi, rămase însă neocupate.
A mers de multe ori chiar primarul din Vorniceni, Toader Leampăr, cu sătenii ca să se plângă polițiștilor, și tot sunt cazuri care rămân cu dosarele prăfuite. Ba mai mult, șeful administrației locale se plânge la rându-i că oamenii pe care îi conduce sunt pur și simplu terorizați.
„Cred că probleme cetățenilor privind siguranța, sunt foarte grave și s-a ajuns prea departe, oamenii nu mai pot sta liniștiți în case, mă refer mai ales la cei vârstnici, care vin la primărie și-mi spun, «domnule primar, ce fac? Stau cu șifonierul în ușă seara pentru că mi-e teamă că intră hoții peste mine»”, a spus Toader Leampăr (foto jos).
Mai mult decât atât, primarul spune că în ultimii doi ani, s-au furat peste o sută de animale din curțile oamenilor sau de pe câmp, și că toate aceste furturi au fost clasificate ca având autori necunoscuți. Niciun hoț de animale prins din anul 2013, un bilanț trist.
Spusele primarului au fost confirmate de oamenii simpli, care s-au înghesuit în sala de ședințe a Primăriei, ca să participe la ședința Autorității Teritoriale pentru Ordine Publică (ATOP) Botoșani, programată pentru astăzi, 21 august 2015. Ba mai mult, oamenii au spus că au renunțat să mai reclame lipsa animalelor, de teamă să nu fie amendați.
„Sunt cetățeni care nu vor să mai depună reclamații după ce-au fost doi dintre ei amendați pentru nesupraveghere”, a confirmat primarul. Și furturile nu se limitează doar la animalele domestice, în jur de 40 de case au fost sparte, majoritatea proprietarilor fiind oameni în vârstă care nu se pot apăra. Motiv pentru care se baricadează în locuințe sau se ascund în pod de teamă, cum este și cazul unei bătrâne care-a prins hoții în propria casă.
„În ziua de Paști mi-au fărmat patru ochiuri de geamuri, mi-au fărmat poarta în Seara de Înviere, nu am mers să declar, acum în august, au venit, eu eram la Biserică, și când am ajuns acasă, am luat cheia să descui ușa, și când am intrat, hoții erau în casă! Ce să fac eu? Unde să mă duc? Sunt singură!”, a spus femeia disperată.
Mai multe despre caz aici:
Fiecare dintre locuitorii comunei și-a spus of-ul și a fost ascultat de toți membrii ATOP, asistând la discuții și șefii Postului de Poliție Vorniceni, care au avut însă o cu totul altă opinie.
Potrivit raportului pe care fiecare dintre membrii ATOP l-a avut pe masă, situația în Vorniceni este roz. Lipsesc cu precădere infracțiunile stradale, toate dosarele sunt în lucru, ba chiar 13 cauze penale s-au soluționat.
De cu totul altă părere sunt sătenii, unul dintre aceștia fiind convins că unul dintre ofițeri a luat mită pentru a ține cazul pe loc, în condițiile în care autorul faptei se știa. Un altul a spus că și-a găsit casetofonul furat cu ajutorul Poliției, dar că nici în ziua de azi nu știe cine i l-a furat în primă instanță.
Situația pare una desprinsă dintr-un alt timp, lucru pe care l-au observat toți cei prezenți în sală. Consilierul județean Gheorghe Vâzdoagă s-a arătat extrem de surprins de cele auzite, și a pus punctul pe problema care, odată rezolvată, ar atrage după sine și rezolvarea tuturor celorlalte doleanțe.
Gheorghe Vâzdoagă:
„Am avut acțiuni la cel puțin jumătate dintre comunele din județ și așa ceva n-am întâlnit. Și aș începe cu un punct extrem de important: colaborarea dintre instituții. Am impresia că Primăria și Poliția se întâlnesc în teren pentru a avea divergențe, nu pentru a rezolva problemele oamenilor. Ceea ce ați spus dumneavoastră despre Poliția din Vorniceni, pentru mine pare aproape incredibil, că nu se poate întâmpla așa ceva”.
Un punct de plecare poate destul de bun, având în vedere că pe tot parcursul întâlnirii șeful postului de Poliție și primarul comunei nu au reușit să se pună de acord sub nicio formă, asupra niciunei opinii.
O propunere totuși mai îndrăzneață a venit din partea președintelui ATOP, Dumitru Zmău, cel care s-a autosesizat de problemele existente în comună și a venit cu propunerea de a ține întâlnirea autorității la Vorniceni. Acesta a fost de părere că ar trebui ca polițiștii din comună să fie schimbați din funcție, ținând cont de toate acuzațiile care le atârnă pe umeri, și a propus ca într-un viitor apropiat, o echipă de ofițeri trimiși de la Botoșani să facă o razie în comună, pentru a vedea cu exactitate care sunt cazurile întârziate în mod intenționat de către polițiști.
[[galerie-foto]]
APIA Botoșani, anunț important privind rotația culturilor pe terenurile arabile
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
COD GALBEN pentru județul Botoșani: Sunt anunțate ploi, vânt și grindină
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Un fotbalist care a trecut și pe la FC Botoșani a intrat în Jandarmerie – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Ministrul Agriculturii, anunț privind importurile de ouă și carne din Ucraina
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024