(P) Într-un spațiu desprins parcă dintr-o altă lume, compania ”Prodalcom” își prezintă noua băutură premium, reinterpretată. Firma botoșăneană, unul dintre liderii naționali în băuturi ultra rafinate, relansează „Ștefan cel Mare Vodka”.
Povestea începută la Vorona în urmă cu 33 de ani marchează un pas important prin rebrandingul produsului inspirat de forța, noblețea și viziunea legendară a marelui voievod.
Atât sticla cât și cutia au căpătat un nou aspect, care îmbină tradiția meleagurilor moldovenești cu România Europeană a anului 2026.
Evenimentul este găzduit de MINA Iași, primul spațiu imersiv din regiune, un reper cultural al țării, parte din cel mai mare centru de new media art din Europa de Sud-Est.
Aici arta se îmbină cu tehnologia într-un univers senzorial captivant, destinat tuturor vârstelor.
Mesaj ”Prodalcom”
”Într-un context economic provocator, credem cu tărie că progresul nu trebuie să se oprească. Continuăm să investim în dezvoltare, extinderea portofoliului și consolidarea brandurilor noastre, demonstrând că adaptarea și inovația sunt cheia pentru a merge mai departe”.
Compania condusă de Cornel Șfaițer a ales să celebreze momentul alături de propriii angajați întrucât aceștia sunt parte esențială din evoluția ”Prodalcom”.
Voronskaya Bio la giganticul târg de la Paris, a avut deja oaspeți de seamă - FOTOGALERIE