Ştiri
Se pot închiria animatori și personaje pentru petreceri de la Paradisul Personajelor

(P) Perioada copilăriei fără griji este de departe una dintre cele mai frumoase etape din viața oricărui om. Poveștile spuse sau citite de bunici, interacțiunea cu ceilalți copii prin diverse jocuri, serbările de la grădiniță vor rămâne mult timp în memoria adultului care a crescut și care are la rândul său proprii copii.

Cu siguranță își va dori ca și copilul său să poată avea parte de surprize și petreceri minunate mai ales de ziua de naștere. Nimic nu poate fi mai minunat decât o petrecere la care sunt prezente personajele preferate ale sărbătoritului: Mickey Mouse și Minnie, Albă ca Zăpada sau vreun pirat fioros.

 

De unde pot face rost părinții de faimoasele personaje aflăm din articolul ce urmează.

 

Animatori și personaje de poveste special pentru petrecerile de copii

 

Părinții iubitori care își doresc o petrecere despre care să se vorbească multă vreme și de la care să se inspire și alți părinți, pot apela la Paradisul Personajelor, o firmă din București. Aceasta a fost creată special pentru a da petrecerilor o savoare specială, prin animatori si personaje pentru petrecerile copiilor.

 

Aceștia sunt de obicei costumați în personaje haioase fie din desene animate, fie din poveștile clasice pe care le cunoaștem cu toții. Apariția lor la o zi de naștere rămâne punctul central al petrecerii pentru efectul de surpriză neașteptată pe care îl creează. Copiii dar și părinții deopotrivă se vor lăsa captivați de jocurile și poveștile interactive dar și de multitudinea de activități creative sugerate de aceste personaje.

 

Firește că din cadru nu pot lipsi deliciile dulci sau sărate, așa cum ar fi mașina de vată de zahăr sau cea de popcorn. Toate puse la dispoziție de către Paradisul Personajelor, pentru mai multe detalii click aici.

 

Activități variate oferite de animatorii de la Paradisul Personajelor  

 

Indiferent că vorbim despre o zi de naștere sau poate o nuntă la care copiii au nevoie și ei de propria lor distracție, animatorii și mascotele de la Paradisul Personajelor sunt gata să satisfacă și să mulțumească pe toată lumea. Oferta este variată, pentru toate gusturile și buzunarele. Astfel, se pot închiria personaje și mascote haioase care vor anima petrecerea cu jocuri și concursuri interactive, adaptate vârstei copiilor prezenți la eveniment. Apoi mai vorbim despre diverse dansuri și coregrafii realizate cu ajutorul boxelor portabile.

 

Nu pot lipsi desigur modelajul de baloane în diverse forme sau activitatea de face-painting. Sigur, punctul culminat al oricărei petreceri este dat de către Pinata, umplută cu diverse dulciuri, jeleuri și confetti. Iar balonul Jumbo va desăvârși o petrecere reușită.

 

Ursitoare bune sau rele, nelipsite de la vreun botez care se respectă

 

De la nici un botez sau tăiere de moț nu pot lipsi clasicele ursitoare, personaje care vin să facă din acest eveniment un adevărat spectacol. Acestea vor aduce daruri pentru noul-născut, îi vor cânta și îi vor ursi toate cele bune, vor încânta asistența cu o scenetă în care vor fi incluse familia și nașii copilului.

 

Totul pe acordurile muzicii atent alese și într-o atmosferă magică. Pachetele de ursitoare se pot comanda accesând pagina oficială Paradisul Personajelor.

 

Contact: [email protected]

 

Urmărește-ne și pe Google News

ANUNŢ SC Urban Serv SA Botoşani privind ocuparea funcției de Specialist Achiziții Publice
Societatea URBAN SERV SA Botoşani organizează în perioada 30 mai – 15 iunie 2023 concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției vacante de execuție de Specialist Achiziții Publice, în cadrul Biroului Achiziții, Aprovizionare,  cod COR 332301.
Copiii din Săveni și-au sărbătorit ziua alături de pompieri – GALERIE FOTO&VIDEO
De departe, cel mai așteptat moment a fost parcurgerea traseului aplicativ, sub directa coordonare a celui mai renumit salvator, Pompierul Sam.
FAZA ZILEI: USR-iștii supărați că directorul de la „Apă” are consilier personal: Nu este un înalt demnitar
Un alt subiect abordat în cadrul conferinței de la USR Botoșani a fost situația societății Nova Apaserv.
În atenția fermierilor: APIA autorizează plățile aferente schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani informează că a demarat autorizarea la plată a schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal Campania 2022.
Nova ApaServ schimbă conductele pe o stradă care va fi asfaltată – FOTOGALERIE
Lucrări efectuate de Nova ApaServ pe o stradă din municipiul reședință de județ.
Noi servicii medicale GRATUITE de la 1 iulie: De ce tratamente vor putea beneficia pacienții
În vara acestui an, bolnavii vor beneficia de diferite tipuri de servicii medicale gratuite, decontate de stat.
FILTRE în tot județul, polițiștii au verificat șoferi, pietoni, bicicliști: AMENZI de peste 100.000 de lei
Aproximativ 400 de sancțiuni au fost aplicate de polițiștii botoșăneni.
10.000 de lei pentru apeluri FALSE la 112, într-o singură zi
În aceeași perioadă, mai mulți șoferi au rămas fără permisul de conducere sau certificatul de înmatriculare.
Ministrul Budăi atacat din sediul USR Botoșani: Se tot bate cu pumnul în piept/ Le pasă doar să își hrănească clientela de partid
Uniunea Salvați România – Filiala Botoșani a organizat o conferință la sediul partidului fiind abordate o serie de subiecte locale și naționale.
PROGRAMUL casieriilor Modern Calor în perioada 1-5 iunie
Programul de lucru cu publicul va fi reluat marți, 6 iunie.
O nouă PROPUNERE de la Guvern pentru profesori: Bani acordați în două tranșe
Executivul a actualizat oferta pentru profesori, astfel încât vor fi două tranșe a câte 2.000 de lei pentru fiecare dascăl. 
Fostul director al Muzeului Județean în DOLIU: În aceste momente cuvintele sunt de prisos!
S-a stins din viață, la nici 70 de ani, unul dintre cei mai apreciați ingineri constructori.
Tinerel tras pe dreapta, polițiștii au avut o surpriză când i-au cerut actele
Botoșăneanul în vârstă de 23 de ani s-a ales cu dosar penal în urma aventurii pe drumurile publice.
Anul școlar se va prelungi dacă greva profesorilor continuă: Mesajul ministrului Educației
După negocierile dintre ministrul Muncii, Marius Budăi și sindicaliștii din Educație, Ligia Deca anunță că nu va exista scenariul în care elevii aflați în ani terminali să nu dea examenele.
Şi-a luat la bătaie un consătean, polițiștii l-au ridicat urgent și l-au dus în arest
Bărbatul reținut este cercetat acum pentru lovire sau alte violențe.
Găsit cu doi pasageri în mașină, botoșănean lăsat fără carnet pentru 6 luni
Bărbatul a primit și o amendă de 5.000 de lei.
Greșeala pe care șoferii o consideră ”nevinovată” poate aduce amenzi de aproape 3.000 de lei
Numeroasele prevederi ale Codului Rutier nu sunt cunoscute de majoritatea conducătorilor auto și de aceea, pot avea parte de surprize la întâlnirile cu oamenii legii.
Povestea tulburătoare a botoșănencei care a primit a doua șansă la viață, muncea în Italia când a aflat că este bolnavă: Este o minune
Trei persoane au primit o nouă şansă la viaţă după ce o persoană în vârstă de 67 de ani a murit la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.
Aproape 1.400 de botoșăneni și-au găsit un loc de muncă prin AJOFM
Mai bine de jumătate dintre noii angajați au peste 45 de ani.
Intră banii pe carduri: Mămicile primesc câte 2.000 de lei de la stat
10.000 de beneficiari se pot bucura de acest sprijin, anunță Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
astratex.ro
Sondaj
Este îndreptățită greva cadrelor didactice?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Am avut o durere că nu a fost lângă mine pentru că eu am suferit niște pierderi fizice și emoționale. Și el nu a înțeles pierderea mea fizică. Dar l-am iertat și i-am iertat pe toți din viața mea. Pentru că dacă nu ier ...
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9640 lei
USD
Dolarul SUA
4.6302 lei
CHF
Francul elveţian
5.1284 lei
GBP
Lira sterlină
5.7480 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.3014 lei
XAU
Gramul de aur
290.1652 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2599 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3397 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0306 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4104 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2096 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6665 lei
Vremea
astăzi
Botosani
23.6 o C
Dorohoi
23.7 o C
Bucecea
22.9 o C
Darabani
17.2 o C
Saveni
24.1 o C
Ştefăneşti
15.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.